Old man and the society
Pentru că în ziua în care s-a votat nu am vorbit despre acest subiect, o voi face acum. Nu, nu vă voi spune câte ceva despre politică, pentru că, spre rușinea mea - cum ar spune unii - nu mă interesează acest capitol. Chiar și așa, din auzite îmi dau seama cât de mult rahat au înghițit românii de ceva timp - mult timp.
Lăsând asta, subiectul pe care vreau să-l abordez are legătură cu bătrânii. Da, oamenii aceia care de multe ori ne enervează, pe care niciodată nu-i înțelegem și care - în caz că ne sunt bunici sau rude în general - ne iubesc și ne acceptă. Uitându-mă la generațiile astea care tot apar, constat că e mare lucru să accepți. Hmm.. bătrânii sunt oameni șterși, cărora li s-a dus timpul și - chiar dacă unii nu recunosc - sunt evitați de majoritatea persoanelor. Adevărul e că sunt dificili, dar toți suntem, nu-i așa? Plus că, nu au fost întotdeauna bătrâni, deci nu trebuie tratați ca ceva neobișnuit sau neplăcut. Înainte de a fi bătrâni, sunt oameni, sunt dovezi ale timpurilor ce-au trecut - din păcate. Cel mai mult mă enervează - rău de tot - tâmpiții care râd de oamenii în vârstă cu diferite probleme, cum ar fi mersul greoi sau altele asemănătoare. Da, asta spune multe și despre caracterul lor - de doi bani.
Mă veți întreba ce legătură are ce-am spus până acum, cu votul. Păi, are.
În ziua cu votul - pe care-l tot tărăgănăm noi acum - așa cum au făcut mulți cetățeni, așa au făcut și părinții mei, deci s-au dus la vot. Vecinul meu, are în jur de 85 de ani, dacă nu mai mult, este văduv și locuiește singur într-o casă imensă. Este foarte de treabă și cum ar spune unii „se ține bine pentru vârsta lui” - și are un cățeluș mic și dulce. Așa, când a mers mama la vot - seara pentru că nu-i place căldura - l-a sunat și l-a invitat să meargă cu ea. Eu - ca de obicei negândind fapta în amănunt - am fost ușor revoltată. Adică, de ce să deranjeze omul la ora aia, pentru un vot amărât. Secția de votare nu era departe, dar nici aproape, iar vecinul meu merge destul de greu.
Desigur, mama nu mi-a luat în seamă ieșirea. Vecinul a acceptat, dorindu-și să meargă.
Apoi am realizat. Contează.
Este singur și nu pentru că nu are pe nimeni, ci pentru că rudele pe care le are - fiică-sa fiind cea mai apropiată - au ales că nu-l viziteze, sau să stea cu familiile lor fără să se mai gândească la el. Și omul vrea să voteze, vrea să arate că există și că oricât de bătrân ar fi, contează. Și așa m-am emoționat la maxim; mai ales când mi-a povestit mama cât de fericit a fost că a putut vedea centrul, primăria, fântâna și multe locuri pe care nu le mai văzuse de mult și aș completa eu, probabil că nu le va mai vedea niciodată.
Dar cine se gândește la bătrâni așa? Ca la niște oameni care au pierdut majoritatea lucrurilor ce le făceau plăcere, oameni care sunt dependenți de alții, oameni părăsiți, care nu au ce face decât să-ți îmbrățișeze moartea. Da, asta m-a întristat.
Lăsând asta, subiectul pe care vreau să-l abordez are legătură cu bătrânii. Da, oamenii aceia care de multe ori ne enervează, pe care niciodată nu-i înțelegem și care - în caz că ne sunt bunici sau rude în general - ne iubesc și ne acceptă. Uitându-mă la generațiile astea care tot apar, constat că e mare lucru să accepți. Hmm.. bătrânii sunt oameni șterși, cărora li s-a dus timpul și - chiar dacă unii nu recunosc - sunt evitați de majoritatea persoanelor. Adevărul e că sunt dificili, dar toți suntem, nu-i așa? Plus că, nu au fost întotdeauna bătrâni, deci nu trebuie tratați ca ceva neobișnuit sau neplăcut. Înainte de a fi bătrâni, sunt oameni, sunt dovezi ale timpurilor ce-au trecut - din păcate. Cel mai mult mă enervează - rău de tot - tâmpiții care râd de oamenii în vârstă cu diferite probleme, cum ar fi mersul greoi sau altele asemănătoare. Da, asta spune multe și despre caracterul lor - de doi bani.
Mă veți întreba ce legătură are ce-am spus până acum, cu votul. Păi, are.
În ziua cu votul - pe care-l tot tărăgănăm noi acum - așa cum au făcut mulți cetățeni, așa au făcut și părinții mei, deci s-au dus la vot. Vecinul meu, are în jur de 85 de ani, dacă nu mai mult, este văduv și locuiește singur într-o casă imensă. Este foarte de treabă și cum ar spune unii „se ține bine pentru vârsta lui” - și are un cățeluș mic și dulce. Așa, când a mers mama la vot - seara pentru că nu-i place căldura - l-a sunat și l-a invitat să meargă cu ea. Eu - ca de obicei negândind fapta în amănunt - am fost ușor revoltată. Adică, de ce să deranjeze omul la ora aia, pentru un vot amărât. Secția de votare nu era departe, dar nici aproape, iar vecinul meu merge destul de greu.
Desigur, mama nu mi-a luat în seamă ieșirea. Vecinul a acceptat, dorindu-și să meargă.
Apoi am realizat. Contează.
Este singur și nu pentru că nu are pe nimeni, ci pentru că rudele pe care le are - fiică-sa fiind cea mai apropiată - au ales că nu-l viziteze, sau să stea cu familiile lor fără să se mai gândească la el. Și omul vrea să voteze, vrea să arate că există și că oricât de bătrân ar fi, contează. Și așa m-am emoționat la maxim; mai ales când mi-a povestit mama cât de fericit a fost că a putut vedea centrul, primăria, fântâna și multe locuri pe care nu le mai văzuse de mult și aș completa eu, probabil că nu le va mai vedea niciodată.Dar cine se gândește la bătrâni așa? Ca la niște oameni care au pierdut majoritatea lucrurilor ce le făceau plăcere, oameni care sunt dependenți de alții, oameni părăsiți, care nu au ce face decât să-ți îmbrățișeze moartea. Da, asta m-a întristat.
