Book Lovers Challenge I
Cum a început pasiunea ta pentru cărți? Ce romane te-au făcut să iubești lectura și de ce?
Dacă mi-ar fi spus cineva acum șase ani că voi ajunge să citesc atât de mult, i-ar fi râs în față fără pic de jenă. Nu mai știu exact dacă eram alergică la cărți sau doar nu-mi plăcea să le citesc când mi le impunea cineva, dar oricum nu aveam tangențe de acest fel. De fapt, toate experiențele mele privind cititul erau groaznice - cel puțin atunci.
Îmi amintesc că, în clasa a 3-a (parcă) am avut de citit Cuore - inimă de copil. Și desigur, trebuia să citim cartea în două săptămâni. Am făcut ca de obicei și am lăsat totul pe ultima sută de metri așa că totul s-a terminat în lacrimi și panică panică panică. Logic, n-am fost singura care n-a terminat-o de citit dar tot m-am simțit vinovată de ceva. Am citit din ea mai târziu, după câteva luni și mi-a plăcut. Dar atunci era altceva, nu-mi era impusă, nu trebuia s-o citesc.
Tot în clasa a 3-a, am avut de citit Heidi, fetița munților. Dacă nu mă înșel a fost prima carte pe care am citit-o din scoarță-n scoarță, într-o singură zi. Poate și pentru că făcusem un concurs cu cea mai bună prietenă, să vedem care o termină prima. Aveam amândouă aceeași variantă a cărții deci n-a trișat nimeni. De ce spun asta? Pentru că atunci când ne-am întors la școală am aflat că noi nu aveam varianta completă și că multe detalii nu erau în cartea pe care am citit-o noi - care era și cea mai scurtă de 120 de pagini. Am fost puțin dezamăgită, dar tot eram mândră, undeva pe un norișor (+ harpă), pentru că doar citisem 120 de pagini! De atunci mi-am mai cumpărat două variante ale cărții, una cu 200 și ceva de pagini și varianta originală de 334 de pagini. Le-am numit deci: rezumat, povestire și original - după mărimi.
Așa a apărut o oarecare atracție în a avea cărți. Mama îmi mai cumpăra cărți gen Mica prințesă,Micul prinț,Vrăjitorul din Oz și altele asemănătoare dar nu le citeam. Cel mult le începeam și pe parcurs uitam de ele. Deci eram în faza „cumpără cât mai multe, să fie” (încă nu am scăpat de faza asta).
Pe vremea aia (clasa a 4-a/a 5-a) aveam o prietenă care citea foarte mult și mi se părea foarte interesant cum stă ea cu o carte în mână, așa că le mai frunzăream și eu pe ale mele dar fără cine știe ce rezultat. Aș fi citit orice citea și ea (da.. ușor de influențat) și țin minte că la un moment dat citea Copiii căpitanului Grant așa că l-am sunat și eu pe tata să mi-o cumpere. Desigur, n-am citit-o nici până în ziua de azi, dar măcar o am, nu?
Apoi, în clasa a 5-a, care este memorabilă pentru mine deoarece nu mă leagă nicio amintire din anul acela de un băiat. Decât de iubirea mea veșnică, pe care am descoperit-o atunci, Daniel Radcliffe și pe consecință logică.. Harry Potter. Eram tot cu prietena mea care citește mult și mă uitam într-o revistă BRAVO pe care o mai am și acum; era un interviu cu Daniel și era la bustul gol iar eu m-am îndrăgostit destul de repede. Prietena încerca să-mi spună cum se dezbracă el în Equus, ceea ce m-a supărat dar mi-a trecut. Da, le luam pe toate foarte în serios. Am murit de ciudă când am văzut că Daniel era leu și nu rac; dar faptul că ziua lui e pe 23 iulie și a mea pe 20, a mai șters din supărare. Pe lângă asta, filmele mereu s-au lansat în vară (mai puțin Talismanele Morții I), aproape de ziua mea așa că eram cea mai happy din lume!
Așa am început să mă uit la filme și apoi mi-am dat eu seama că „ALOO!!! N-AM CĂRȚILE!!”. Deci iar am apelat la tata și - ceva ce acum mi se pare foarte interesant - mi le-a cumpărat pe toate (mai puțin 7, nu apăruse atunci) și e destul de clar cât de scumpe erau. Oricum, ce conta asta, era tot un semn! Trebuia să le am! (sărită.. v-am spus)
Și m-am apucat să le citesc. Nu cred că mi s-a mai întâmplat vreodată să-mi placă ceva atât de mult. Citeam câte-o carte în două zile și îmi făcusem un obicei să-mi iau întotdeauna o carte Harry Potter la mine când plecam în vacanțe. Eram obsedată pur și simplu. Aveam numai caiete cu Harry și scriam Harry peste tot, iar apoi un coleg a început să-mi spună domnișoara Potter. ♥
Așa am descoperit literatura fantasy și care-i șmecheria cu cititul. Am continuat cu seria Cronicile Wardstone și Septimus Heap, etc. Partea bună e că i-am făcut și pe alții să citească și era drăguț să văd că le place.
Anyway, m-am luat cu povestitul de-a fir de păr și cred că v-am adormit. Dacă ați avut răbdare să citiți tot, mulțumesc! :)
