Damn apple!

Știți cum e când aveți o nouă rochiță, perfect albă, pe care o doreați de ani de zile și chiar în ziua când o cumpărați, vă scapă în cea mai mare baltă de noroi? Ei bine, situația asta descrie cel mai bine ce-am pățit eu azi, așa că vă rog să-mi scuzați indiferența față de recenzia pe care am promis-o și față de altă provocare din Book Lovers Challenge. 

Vă mai amintiți de mărul de care v-am vorbit acum ceva timp? Se pare că nu s-a lăsat până nu mi-a stat în gât. Într-un fel, am impresia că și eu mi-am cerut-o, adică nu am profitat la maxim de ocazie dar am început să-mi fac planuri. Așa cum - presupun - că știți planurile de pe azi pe mâine nu țin niciodată, mereu intervine ceva; deci planurile făcute azi pentru luna viitoare, n-au nicio șansă - iar eu trebuia să știu asta. Deja începusem să cred în numerologie și zău dacă nu pica totul perfect, albe la albe, negre la negre. Universul începuse să aibă o ordine firească, plăcută, până când mărul a zis că vrea revolată și greva foamei! Sincer, poate din acest motiv nici nu m-am bucurat prea tare, pentru că era prea frumos să fie adevărat - chiar dacă sună atât de clișeic, merge cu situația. 

Știu că ar trebui să mă bucur pentru că mărul a fost mâncat până la urmă de cineva - de mine!!! - și nu mai poate să le stea în gât altora ceea ce îl supără - am verificat. Dar parcă mai mult mă bucuram de fericirea mea, decât de tristețea lui. 

Lăsând asta (deși presimt că voi mai vorbi de subiectul ăsta) mereu m-a uimit falsitatea unora. Știți oamenii ăia care au luat în brațe replica „mă port așa ca să vezi cum te porți tu” și au impresia că fac un lucru bun și demn de laudă? Îmi e scârbă de ei, sincer. Nu am cum s-o spun frumos și nici nu încerc. Ar fi frumos totuși dacă, înainte să vorbească, s-ar gândi cât de adevărat e ceea ce spun. Știți ce? Nici nu mă mai obosesc. Până la urmă, fiecare pasăre pe limba ei piere.
Chiar dacă nu sunt așa mulțumită de faza cu mărul - v-am zis că nu mă pot abține să vorbesc despre el - nu e nimic ce o cumpărătură nu poate rezolva. Sper ca my little angel să ajungă luni sau marți pentru că așteptarea e tare nasoală.

Pe lângă asta, ieri cineva apropiat mie și-a văzut moartea cu ochii, din fericire a trecut pe lângă ea fără probleme, dar totuși, e un sentiment tare ciudat să îți vezi prietenii într-o posibilă știre de la ora 17. Să fie karma de vină? Sau e doar o coincidență? Nu, de fapt, nu voi face asta! Când mi se întâmplă ceva de bine vorbesc despre karma, acum oscilez. Nu, karma a fost.

Zilele astea am redevenit fan facebook - poate căldura e de vină. Și cum comentariile pe acest blog sunt dezactivate - poate voi explica într-o zi și de ce - mă gândeam că ne puteam conversa pe facebook. Așa că aici este facebook-ul meu personal unde mă puteți găsi oricând, mai ales că tehnologia nu încetează să mă uimească.

P.S. Am spus într-o postare cum două scorpii sunt mai bune decât una. Retrag.