I love you = I'll kill you soon!

Nu e chiar o surpriză că oamenii nu știu să aprecieze ceea ce iubesc, sau ceea ce le place și atât, dar nu știam că regula asta se aplică în orice domeniu. Să zicem că atunci când iubești pe cineva și acel cineva te iubește înapoi, îți permiți să fii nesimțit tocmai pentru că ai un fel de siguranță când vine vorba de sentimentele celuilalt. Dar când vine vorba de lucruri - pur și simplu obiecte fără viață - care-ți plac, ce scuză mai ai - pe lângă indiferență?

Mă uit la cartea din fața mea - cea împrumutată ieri de la bibliotecă - și sunt curioasă cum a ajuns atât de ruptă. E adevărat că urmele luptei pe care a dus-o de-a lungul anilor sunt evidente, dar mai sunt și semne ale celor care nu aveau o foaie lângă ei când cineva le dicta un număr de telefon, sau singuratici care și-au lăsat id-urile pe spatele cărții, cine știe, poate cineva o să le dea și lor add pentru a putea folosi mess-ul. Cartea a fost împrumutată de patruzeci și unu de ori, și ținând cont de conținut, sigur cei care au citit-o n-au regretat niciun minut. Atunci de ce a ajuns așa?

S. mi-a arătat de curând, când i-am făcut o vizită, cartea ei preferată. A vrut să mi-o împrumute dar am refuzat-o datorită felului în care arăta acel ceva pe care el îl numea preferat.

Ca să înțeleg și eu, atunci când îți place un lucru - o carte, un tablou, etc. - trebuie să faci orice ca să-l distrugi și să arate cât mai folosit posibil? Nu spun să fii obsedat ca mine și să-ți cerți prietenii când deschid cartea prea mult și cotorul are de suferit, sau să le ștergi cu șervețele umede și apoi cu șervețele normale. Dar totuși, nici să o folosești drept hârtie igienică nu mi se pare okay.

P.S. Da, poate fi vorba despre o carte, sau poate fi spus totul dintr-o altă perspectivă.
P.S.2 Pe lângă id-uri și alte cele, coperta din spate îmi spune „Oricare ar fi trecutul tău, ai un viitor imaculat.”! Scrisul și senzația pe care am avut-o când am citit acest rând, mi-a dat o nouă idee. 

Keep your eyes on me.