8. Un moment în care te-ai simțit mulțumit de viața ta.

Nu cred că cineva poate ajunge cu adevărat mulțumit de viața lui decât atunci când e bătrân și are ce să numească „viață”. Dar, dacă ar fi să aleg un moment din ce-am trăit eu până acum, cred că acum ar fi. Ei bine, e vacanță, am ajuns pe clasa a11a, am un blog vizitat și plăcut de multe persoane. Și mai mult decât atât, poate fi numit și un blog sponsorizat, așa că, ce să vreau mai mult?

Desigur rândurile de mai sus pot fi puse în umbră de „întotdeauna poate fi mai bine”. Sunt curioasă dacă cineva a ajuns vreodată la „cel mai bine”. La „mai bine de atât nu se poate”. Dar în mare, sunt mulțumită de ce-am făcut eu până acum. Nu regret mai nimic și cred - de fapt sigur - le-aș face la fel dacă ar fi s-o iau de la început. Așa cum am mai menționat, nu cred în schimbarea pe care o tot așteaptă oamenii. Fiecare e ceea ce e și ceea ce va fi întotdeauna. Așa că nu, nu m-aș schimba nici eu, nici ce am făcut.

De fapt, chiar am început să cred că tot ceea ce facem ne este scris, undeva și că destinul ne este stabilit cu mult înainte să ne dăm noi seama. De ce? Pentru că pur și simplu multe lucruri se întâmplă pe dos și chiar dacă se pot numi coincidențe, dacă nu sunt? Dacă de fapt așa a fost să fie pentru că așa trebuie să fie? :)

Știți cum e când vreți să ajungeți undeva, vă imaginați în acel loc și aveți impresia că acolo este locul unde vă veți forma ca oameni dar ajungeți într-un loc complet diferit? Ei bine eu știu. Dar e tare frumos să vezi că de fapt ai greșit și că locul pe care-l credeai tu perfect colcăie de lucruri care nu-ți plac. Că locul pe care-l credeai perfect, nu e cel în care te-ai fi simțit Ok, în care ai fi fost tu însuți. Și să descoperi că de fapt, unde ești acum este foarte bine. Că n-ai fi putut alege mai bine, apoi îți dai seama că n-ai ales tu. 

Nu intenționam să mă întind la vorbă, nici să devin profundă sau emotivă. Dar s-a întâmplat, n-am ales eu.

Încă ceva, dacă ați putea alege, ați alege trecutul sau prezentul? Întreb pentru că am observat asta la multă lume, inclusiv la mine; când ne gândim la trecut ne apucă nostalgia, dar când ne lovim de el pe drum nu știm cum să-l evităm. Vi se întâmplă?