24. Filmul tău preferat și despre ce e vorba în el

Nu pot spune că am un film preferat. Adică sunt atât de multe care mi-au plăcut încât îmi este imposibil să aleg, mai ales că sunt și genuri/subiecte diferite deci nu pot să le compar în niciun fel.

Dar, dacă ar fi să aleg unul care și-a lăsat cu siguranță amprenta asupra mea atunci 100% aleg Jurnalul unui baschetbalist (1995). 

Filmul prezintă viața scriitorului și cântărețului Jim Carroll, interpretat de Leonardo DiCaprio. Povestea ce ne este prezentată este dură și prezintă viața crudă, plină de droguri și sex a lui Jim, care este jucător de baschet. Pentru că vrea să-și îmbunătățească tehnica de joc, el și prietenii lui se apucă de droguri și de aici încep toate, de la abandonarea studiilor până la închisoare.

E adevărat că nu am văzut prima variantă a filmului, din 1978, însă cel din 1995 este o lecție de viață greu de suportat. Iar filmul este atât de bine realizat încât realitatea și duritatea ei te lovesc timp de aproape două ore încontinuu.

În caz că veți urmări filmul, veți fii părtașii vieții de stradă și cum aceasta poate distruge adolescenții, oricât de normali ar fi ei. Cum banii sunt de multe ori mai importanți decât orice, pentru că fac lucruri să se miște, pentru că pot cumpăra. Puteți vedea o mamă care luptă pentru a-și schimba copilul care a luat-o pe căi greșite - pe care nu le conștientizează - și durerea pe care aceasta o simte când trebuie să-și dea propriul copil pe mâinile polițiștilor. 

Pe lângă asta, filmul arată cât de poate de direct, chinurile prin care trece un om care vrea să renunțe le dependențele care i-au condus viața. Oricât de dură ar fi acțiunea, detaliile și actorii incredibil de bine aleși te cuceresc. Iar faptul că totul este construit pe o bază reală, viața lui Jim Carroll, aduce milă dar și speranță. Poate mai mult decât acestea două la un loc, admirație. Admirație pentru adolescentul care a reușit să-și reconstruiască o viață normală și să se folosească de amintirile neplăcute într-un mod constructiv, scriindu-le și publicându-le. Prin asta le arată și altora că se poate, că prietenii nu trebuie întotdeauna ascultați și că de multe ori trebuie să ne gândim mai mult la consecințe decât la fapt în sine. Iar consecințele, nu sunt pe măsura plăcerii, sunt durabile și dureroase, cei doi D pe care ar trebui să-i evităm...