Quiet fancy.
Te găsești pe buzele tuturor. Chiar dacă majoritatea încă au întrebări legate de tine, tu nu le răspunzi. Niciodată nu ai vorbit cu nimeni. Ai stat în colțul tău întunecat și ai așteptat să vină ziua când toți de vor lăsa în pace. Exiști de sute de ani și nimeni nu a renunțat la tine, niciodată. Nu contează, nu-i așa? Noi, cei din exterior nu înțelegem disperarea în care te scufunzi tu acum. Nici nu încercăm. Suntem la fel de egoiști ca întotdeauna. Aș începe să povestesc despre cei care nu ți-au dat nicio șansă, dar nu are rost. Te-ai ocupat de ei, i-ai trimis într-un loc în care disperarea este felul principal. Nu-mi pare rău pentru ei. Au greșit și ar fi continuat s-o facă. Ai procedat corect. Ca de obicei.
Mulți te numesc periculoasă. Eu știu că nu ești. A se observa, nu că nu ai putea fi ci că nu ești. Orice poate deveni periculos atunci când ajunge pe mâini greșite. Poate ăsta este și motivul pentru care te ascunzi atât, pentru care nu interacționezi și ești considerată o sălbatică din trecut.
Într-un fel, cei care îți întorc spatele n-ar trebui condamnați. Ești îngropată în mii de clișee și legende ce ți-au șters strălucirea. Unii te dau dispărută, alții pot jura că te văd în fiecare zi. Numai tu știi câți dintre ei mint, pentru că tu nu ieși din văgăuna ta mereu. Numai când e nevoie și numai când știi că merită. Pare nedrept, dar la fel ca ale noastre, și alegerile tale contează, pentru că, într-un fel sau altul, ele ne contolează. Pe toți.
Nu te observăm, decât în zile memorabile când ni se amintește că exiști. Suntem prea ocupați; evităm detaliile din frica de a nu afla că ne înșelăm. Suntem conștienți că tu ne oferi multe, dar oare realizăm cât de puține îți returnăm noi? Pentru că sincer, eu mă simt scadentă. Dar nu faci gură pe tema asta. Ieși, ușor umbrită și ne dai o lecție. Atât.
De ce nu ne spui totul de la început,
Magie dragă...
