Devoirs...

N-o să uit niciodată cât de puternic era mirosul de zahăr pudră. Trecusem de cele mai stresante trei zile din viața mea. Duminică am stat toată ziua numai lângă Marta, am încercat să înțeleg secretele gătitului. Și în special ale plăcintei cu mere. Desigur că nu mi-a ieșit. Chiar dacă eu am încercat de două ori.. patru.. opt..
Până la urmă, după trei zile,am sfârșit prin a merge la un magazin și aruncând niște bani pe niște plăcintă cu mere. Jalnic, da.. știu. Și mai jalnic mi se părea să stau în fața ușii lui. Mă gândeam cum să vorbesc cu menajera lui, Charlotte. Să îi spun ce? Că Alex nu și-a nimerit vocația și eu nu știu din ce motiv mă aflu la ușa lui D. să îi vâr pe gât o plăcintă cumpărată? Dar asta e, îl las să-și facă meseria, nu-i așa? Sun. 
Nu mă așteptam să răspundă prea repede, când Charlotte nu e în bucătărie, sau undeva prin casă având treabă, e în pat cu D. așa cum se pare că era și acum. Până să se deschidă ușa, în ultimul moment, arunc plăcinta. Adică.. la ce m-am gândit? După atât timp vin la el la ușă și îi aduc o plăcintă. Ar fi un film prea prost chiar și pentru situația de față.
Ușa se deschide ușor, cu un scârțâit deranjant. Se aude un râs pițigăiat. Charlotte.
- Bună zi.. Bună Anna! Ce faci pe aici?
- Bună! Ăăă.. D. e acasă? Trebuie să vorbim despre..
Despre ce? Încălzirea globală? HELP ME!!
- Despre.. o întâlnire cu foștii colegi și..
- Sigur dragă, îl chem imediat. Intră.
Deși creierul meu urla ”Stai afară!!” picioarele totuși au înaintat timid în holul acela imens. Pereții sunt încărcați cu fotografii ale lui D. surprins în diferite scenete. Îmi amintesc cât de timid și de drăguț era în primul an de facultate. Cum se înroșea tot când trebuia să spună câteva replici. Cum repetam împreună și cum eu eram atââât de îndrăgostită de el. 
În timp ce mă scufundam în fotografiile care mă înconjurau, arunc o privire grăbită pe scări. Era chiar acolo, holbându-se la mine.  Adevărul e că m-am mai schimbat și eu din facultate. Mai mult sau mai puțin dar cu siguranță decolteul meu l-a frapat. Nu mă știa așa.. decoltată. 
- După atâția ani..
- Aș vrea să vorbim puțin. Desigur, dacă ai timp și dacă poți să te și îmbraci în ceva.. mai normal. 
Avea aruncat pe el un halat albastru închis. Nu pot să spun că nu arăta bine, dar nimic special care să mă impresioneze. 
- Normal, vin imediat. Până atunci ia un loc și Charlotte o să..
Numai asta mai lipsea. Să știu că amanta lui o să-mi servească o cafea. Nici în cele mai negre vise.
- Știi... aș prefera să ieșim undeva.
Un zâmbet îi decorează colțul gurii.
- Bine, cum dorești.
Urcă scările grăbit. Simt un impuls de a-i spune să mai rămână puțin în fața mea, să-l analizez, să compar ce credeam eu cu ceea ce este el în realitate. Dar n-o fac. Nu vreau să ajung să-i dau dreptate lui Alex. Trebuie să fiu până la sfâșit cea care îi dă banii degeaba, cea care știe sigur că D. aparține trecutului.