BIC2300
I. Trezirea e întotdeauna cea mai grea. Ochii îmi cad pe ceasul roșu din perete, nu-mi place ce văd. E abia 10:08. Avea planuri diferite pentru ziua de azi, în special mult somn. Trebuie să mă bucur de asta cât mai pot. De mâine începe iar școala. Ce păcat.
Seara trecută mă gândeam destul de calmă la treaba asta. Mă consideram chiar nerăbdătoare. Prostii. Acum imagini cu orele plictisitoare, cu unele persoane neplăcute la vedere, sau pur și simplu cu momente stupide întâmplate în anii trecuți, îmi vâjâie prin cap.
Mă ridic încet, îmi pun o pernă sub spate și privesc în față. Îmi văd imaginea în ecranul închis al televizorului. Privesc prin el. Încerc să-mi amintesc ce orar am mâine și mai mult de atât, cât timp a mai rămas din iubita mea vacanță?!
Se pare că timpul nu este de partea mea, ca întătdeauna, trece mult prea repede. Însă orarul de mâine mă înspăimântă și mai are. Prea multe ore.
II. Mă așez la masă. Nici nu știu ce mănânc. Îmi plec ochii spre castronul care-i prezintă pe Tom&Jerry. Observ cerealele care plutesc deasupra laptelui. Nu mi-e foame. Mâine, la ora asta (11:00) o să încep deja să mă pregatesc de plecare. Trebuie să-mi caut bugii negri și hanoracul acela grena, care îi place lui atât de mult. Dar asta o să se întâmple mai târziu, deocamdată mănânc.
III. Privesc descumpănită spre teancul de caiete de pe birou. Văd un manual îndoit, care presează un șervețel, la fel de îndoit. Încep să-mi așez încet cărțile, pixurile și celelalte lucruri care au făcut biroul nefolosibil până acum. Dintre paginile vechi ale manualului de fizică - neatins - alunecă un bilețel. Recunosc scrisul împrăștiat a lui A. și scrisul meu micuț și înghesuit. Se dovedește a fi o fițuică. Îmi amintesc de testul ăla, am luam amândouă 8/2. Chiar dacă pentru unii pare o notă mică, atunci când vine vorba de ora noastră de fizică, este ca un 10.
Teancul de caiete se micșorează, iar sertarele de lângă pat devin din ce în ce mai grele.
Termin de aranjat hârțogăria și deschid caietul albastru care stă pe marginea mesei de cafea (nu-mi mai amintesc cum a ajuns acolo). Mă înfig în paharul plin cu pixuri și aleg unul negru, care scrie gros, cum îmi place mie. Mda.. tocmai realizez câte lecții am de scris pentru mâine (motivul pentru care nu le am? rubeola care m-a ținut acasă).
Seara trecută mă gândeam destul de calmă la treaba asta. Mă consideram chiar nerăbdătoare. Prostii. Acum imagini cu orele plictisitoare, cu unele persoane neplăcute la vedere, sau pur și simplu cu momente stupide întâmplate în anii trecuți, îmi vâjâie prin cap.
Mă ridic încet, îmi pun o pernă sub spate și privesc în față. Îmi văd imaginea în ecranul închis al televizorului. Privesc prin el. Încerc să-mi amintesc ce orar am mâine și mai mult de atât, cât timp a mai rămas din iubita mea vacanță?!
Se pare că timpul nu este de partea mea, ca întătdeauna, trece mult prea repede. Însă orarul de mâine mă înspăimântă și mai are. Prea multe ore.
II. Mă așez la masă. Nici nu știu ce mănânc. Îmi plec ochii spre castronul care-i prezintă pe Tom&Jerry. Observ cerealele care plutesc deasupra laptelui. Nu mi-e foame. Mâine, la ora asta (11:00) o să încep deja să mă pregatesc de plecare. Trebuie să-mi caut bugii negri și hanoracul acela grena, care îi place lui atât de mult. Dar asta o să se întâmple mai târziu, deocamdată mănânc.
III. Privesc descumpănită spre teancul de caiete de pe birou. Văd un manual îndoit, care presează un șervețel, la fel de îndoit. Încep să-mi așez încet cărțile, pixurile și celelalte lucruri care au făcut biroul nefolosibil până acum. Dintre paginile vechi ale manualului de fizică - neatins - alunecă un bilețel. Recunosc scrisul împrăștiat a lui A. și scrisul meu micuț și înghesuit. Se dovedește a fi o fițuică. Îmi amintesc de testul ăla, am luam amândouă 8/2. Chiar dacă pentru unii pare o notă mică, atunci când vine vorba de ora noastră de fizică, este ca un 10.Teancul de caiete se micșorează, iar sertarele de lângă pat devin din ce în ce mai grele.
Termin de aranjat hârțogăria și deschid caietul albastru care stă pe marginea mesei de cafea (nu-mi mai amintesc cum a ajuns acolo). Mă înfig în paharul plin cu pixuri și aleg unul negru, care scrie gros, cum îmi place mie. Mda.. tocmai realizez câte lecții am de scris pentru mâine (motivul pentru care nu le am? rubeola care m-a ținut acasă).
