Coerența paharului cu gin.

Lașitatea de ieri? A dispărut cu primele raze de Soare care mi-au invadat camera fără pic de nerușinare. Te-am privit în ochi de nenumărate ori azi; tot ce-am văzut a fost o privire rece, tristă, parcă implorând pentru atenție. Poate începi să simți spațiul lăsat gol; spațiul care a aparțiunt inimii mele.
Sunt fericită să pot afrima că n-am simțit nicio emoție văzându-te, că niciun gând nu te-a avut ca personaj principal, că am putut să trec peste atât de ușor încât nu-mi vine să cred..
Ăsta poate fi un mod prin care să-mi dau seama de ce simt (chiar dacă sentimentele nu vor să fie înțelese); acum știu că nu ai fost decât o plăcere, o plăcere blestemată.
Azi mi-am făcut timp pentru mine, pentru orice lucru pe care uitasem să-l mai fac de când mi-ai pus vălul acela negru pe ochi. Ciudat, mi-am dat seama că sunt o grămadă de lucruri de care îmi era dor. 
Oare tu știi, sau măcar îți imaginezi ce impact poți avea asupra unei persoane? Cred că e un sentiment plăcut să știi că ai avut controlul a ceva mai presus de tine. Dar acum n-are sens să dezbatem subiectul ăsta. 
M-aș întoarce la aripile de plumb dar până la urmă plumbul nu și-a avut locul în ziua de azi. A fost o ikebană din zâmbete. Nothing more.


În legătură cu tine, my darling, să știi că poți s-o lași mai moale. Nu trebuie să simți stresul 24/24. Be relax. Când toate drumurile duc la Roma, nu te poți împotrivi. :)


P.S. De când a devenit muzica jazz așa frumoasă?