Singurul care pune scorțișoară

- Hai în pat, e aproape miezul nopții, ești obosită.

- Nu, nu sunt.

Și continui să scriu, tastez fiecare cuvânt fără să-mi dau seama, nu am nicio idee cum va arăta rezultatul final, apăs pe butoane mecanic, cu gândul în cu totul altă parte. Nu știu ce vreau, de fapt nici nu cred că mai vreau ceva concret, poate îmi doresc doar să mi se demonstreze că ceva există, ceva fantastic, imposibil de transpus în cuvinte.

- Mai citești?

Îmi întorc privirea spre el și îi întâlnesc ochii roșii, obosiți. Lângă brațul lui drept, în care își sprijină capul leneș, se află cartea mea, îndoită, iar așezat peste ea, stă semeț semnul de carte.

- Da, probabil. Mai târziu.

Cască și se ridică din pat. Își ia papucii. Începe să meargă mai mult târându-se, dar intenția contează.

- Merg să fac ciocolată caldă. Vrei?

- Sigur.

- Cu scorțișoară?

- Absolut.