Femeie. Albă. Moartă de Lauren Henderson
Nu știam că în colecția CHIC pot fi strecurate și romane polițiste, dar iată că Lauren Henderson reușește să asocieze cele două elemente - și trebuie să spun că a știut ce face atunci când s-a apucat de acestă serie.
Eroina este desigur Sam Jones. Am mai vorbit despre ea în câteva postări anterioare și acum că stau și mă gândesc la felul cum mi-am imaginat-o eu, mi se pare că seamănă cu cineva - n-aș știi să vă spun cu cine. Așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, ceea ce văd eu este complet diferit de ceea ce-mi prezintă cartea în sine. Adică, Sam cea de pe copertă - presupunând că ea ar vrea să fie - este mult prea stilată pentru cum mi-am imaginat-o eu. Dacă stau bine să mă gândesc, poate chiar decât și-a imaginat-o autoarea însăși. Sam este genul de tipă rebelă, clar rebelă - ce poartă rochii strâmte, ciorapi din plasă și ruj închis. I-aș putea spune vampă, dar mi se pare totuși o exagerare.
Cu firea ei rebelă cu tot, Sam sculptează. Sau cel puțin sculpta până să rămână fără inspirație, iar chestia la care lucra să rămână ca un fel de broască țestoasă în mijlocul atelierului. Își caută idei noi acompaniată de alcool, droguri, ambele - oricum frecventând petreceri fără niciun Dumnezeu. La una dintre acestea o reîntâlnește pe fosta ei profesoară de arte, Lee. Câteva pagini ale acelui capitol sunt rezervate aprecierii lui Sam pentru ajutorul primit de la Lee, în anii când încă aveau o relație de elev-profesor iar cea din urmă a reușit să-i deschidă sufletul și mintea. Amintindu-și de chestie Sam intră în vorbă cu fosta sa îndrumătoare, ajungând să-i fure o promisiune cum că va veni să-i vadă sculptura și poate chiar să-i dea câteva idei în legătură cu ce i-ar putea face în continuare. Ca să se înțeleagă, ca orice artist și om în general, Sam nu primește critica foarte bine, de fapt, nu lasă pe nimeni să-i vadă muncă până când nu este totul gata, perfect pus la punct. Însă, părerea lui Lee, care este asociată cu o femeie ce-ți fură privirea prin eleganță și simplitate, o interesează sincer.
Știu, până acum am povestit numai despre partea CHIC, dar, există totuși un „dar”. În seara respectivă, după dialogul cu Sam și câteva certuri și împăcări - pe care le veți afla voi -, Lee ajunge într-un fel în curte. De întors nici nu mai se pune problema. Aceasta este găsită a doua zi, moartă, de către Sam. Circumstanțele fac cazul să se încadreze în rubrica accidente - și pe bună dreptate, orice se poate întâmpla la o petrecere de genul aceleia, așa că, de ce nu? Lee, singură în curte, după câteva pahare de alcool, se împiedică de o cărămidă și cade lovindu-se cu capul de altă cărămidă iar lovitura îi este fatală - simplu. Pe de altă parte, întâmplarea nu se potrivește cu felul victimei - eleganța și simplitatea, admirația și bunul gust nu merg mână în mână cu un așa accident. Asta simte și Sam, care deși nu a mai ținut legătură cu Lee de când a terminat artele, știe că în acea noapte s-au întâmplat mai multe și începe să investigheze. Mai un indiciu de aici, mai o mărturie de acolo și toate încep să se lege încet încet.
Într-un fel, mi-ar fi plăcut să se axeze mai mult cadrul acțiunii pe accident și mai puțin pe viața personală a lui Sam. Chiar dacă este un personaj pe care îl îndrăgești rapid și ușor datorită naturaleții caracteristice, este greu să nu te gândești la cum se va termina de fapt romanul. În rest, mie mi-a plăcut foarte tare și mi-a redeschis apetitul pentru citit - școala mi-l furase - așa că o recomand cu drag!
Eroina este desigur Sam Jones. Am mai vorbit despre ea în câteva postări anterioare și acum că stau și mă gândesc la felul cum mi-am imaginat-o eu, mi se pare că seamănă cu cineva - n-aș știi să vă spun cu cine. Așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, ceea ce văd eu este complet diferit de ceea ce-mi prezintă cartea în sine. Adică, Sam cea de pe copertă - presupunând că ea ar vrea să fie - este mult prea stilată pentru cum mi-am imaginat-o eu. Dacă stau bine să mă gândesc, poate chiar decât și-a imaginat-o autoarea însăși. Sam este genul de tipă rebelă, clar rebelă - ce poartă rochii strâmte, ciorapi din plasă și ruj închis. I-aș putea spune vampă, dar mi se pare totuși o exagerare.
Cu firea ei rebelă cu tot, Sam sculptează. Sau cel puțin sculpta până să rămână fără inspirație, iar chestia la care lucra să rămână ca un fel de broască țestoasă în mijlocul atelierului. Își caută idei noi acompaniată de alcool, droguri, ambele - oricum frecventând petreceri fără niciun Dumnezeu. La una dintre acestea o reîntâlnește pe fosta ei profesoară de arte, Lee. Câteva pagini ale acelui capitol sunt rezervate aprecierii lui Sam pentru ajutorul primit de la Lee, în anii când încă aveau o relație de elev-profesor iar cea din urmă a reușit să-i deschidă sufletul și mintea. Amintindu-și de chestie Sam intră în vorbă cu fosta sa îndrumătoare, ajungând să-i fure o promisiune cum că va veni să-i vadă sculptura și poate chiar să-i dea câteva idei în legătură cu ce i-ar putea face în continuare. Ca să se înțeleagă, ca orice artist și om în general, Sam nu primește critica foarte bine, de fapt, nu lasă pe nimeni să-i vadă muncă până când nu este totul gata, perfect pus la punct. Însă, părerea lui Lee, care este asociată cu o femeie ce-ți fură privirea prin eleganță și simplitate, o interesează sincer.
Știu, până acum am povestit numai despre partea CHIC, dar, există totuși un „dar”. În seara respectivă, după dialogul cu Sam și câteva certuri și împăcări - pe care le veți afla voi -, Lee ajunge într-un fel în curte. De întors nici nu mai se pune problema. Aceasta este găsită a doua zi, moartă, de către Sam. Circumstanțele fac cazul să se încadreze în rubrica accidente - și pe bună dreptate, orice se poate întâmpla la o petrecere de genul aceleia, așa că, de ce nu? Lee, singură în curte, după câteva pahare de alcool, se împiedică de o cărămidă și cade lovindu-se cu capul de altă cărămidă iar lovitura îi este fatală - simplu. Pe de altă parte, întâmplarea nu se potrivește cu felul victimei - eleganța și simplitatea, admirația și bunul gust nu merg mână în mână cu un așa accident. Asta simte și Sam, care deși nu a mai ținut legătură cu Lee de când a terminat artele, știe că în acea noapte s-au întâmplat mai multe și începe să investigheze. Mai un indiciu de aici, mai o mărturie de acolo și toate încep să se lege încet încet.
Într-un fel, mi-ar fi plăcut să se axeze mai mult cadrul acțiunii pe accident și mai puțin pe viața personală a lui Sam. Chiar dacă este un personaj pe care îl îndrăgești rapid și ușor datorită naturaleții caracteristice, este greu să nu te gândești la cum se va termina de fapt romanul. În rest, mie mi-a plăcut foarte tare și mi-a redeschis apetitul pentru citit - școala mi-l furase - așa că o recomand cu drag!
