Women and cats will do as they please...
John Gardner a spus: „Viața este arta de a desena fără radieră” iar eu nu mă pot abține să-i dau dreptate.
M.S. îmi spune că mă schimb prea des și că uit cine am fost de fapt acum două zile. Mi-ar plăcea să-i argumentez că greșește dar nu pot. Până la urmă, nu e vina mea că sunt greu de mulțumit, că îmi place să selectez până când rămân cu o singură variantă. Nu recomand nimănui să facă așa, pentru că, din momentul în care nu mai ai din ce alege se termină jocul, nu există posibilitate de a suna un prieten deci e destul de dificil. Apoi, fiind o persoană care întotdeauna alege, cum poți împărți o perspectivă în două - de fapt da, se poate, dar e destul de complicat.
Ieri mă gândeam că am fost cam tot ce poate fi un om pe parcursul vieții sale și după capitolul cu încercarea fiecărei variante, nu-mi rămâne decât să aleg sau să le accept pe toate. Asta cu acceptatul tuturor mi se pare greu de realizat. E ca și cum te-ai întâlni într-o zi cu trei prieteni și pentru fiecare ar trebui să ai altă personalitate; te-ai zăpăci din primele câteva minute.
Sau poate degeaba caut ceva, poate e doar vremea ce se joacă - voit sau nu - cu mintea mea, vina noului anotimp. Dacă toamna e în stare să amorțească natura, eu de ce aș face excepție? Gândind așa ar trebui să las timpul să-și facă datoria; așa cum spunea o carte de-am citit-o mai de mult „e o prostie să-ți eviți soarta” și ca să mai adaug și eu ceva e și obositor - te seacă. Sau să zicem că reușești - te transformi din pisică în cățea și invers, iar apoi poți alege una din ele fără s-o amesteci pe cealaltă. E posibil?
Așa cum am menționat în altă postare M. insistă că nu-mi stă bine măicuță, că nu sunt făcută pentru a-mi cere scuze sau pentru a înțelege oamenii din jurul meu. El crede în puterea obișnuinței, din moment ce întotdeauna au profitat de ceilalți nu te vei opri dintr-o dată numai ca să faci pe Sfânta Ana - că tot vorbeam de mine. Sincer și eu am simțit la fel dar trebuia să bifez și capitolul ăla. Întrebarea e: pot fi amândouă? Sună ca o provocare dar nu este chiar așa. O simplă întrebare.
Recitind ce am scris înțeleg bărbații care au renunțat la ideea de a mai intra în lumea femeilor. Dragilor, nici să nu încercați, nu vedeți că noi nu știm pe unde să ieșim?
Trebuie să vă las, C. a adus niște mere și spune că vrea compot. Oare nu-și mai amintește ce s-a întâmplat când am stat amândoi în bucătărie? Anyway, voi rămâne zen și chiar cred că ziua de azi se anunță a fi una bună - spun asta după mirosul de pepene ce intră de afară. Nu e frumos când toți se înțeleg? ;)
