Hate cannot drive out hate: only love can do that
- Ai văzut bătrâne, nici sentimentele nu mai sunt ca pe vremuri.
- Asta este o absurditate. O aud atât de des încât îmi este frică să nu încep s-o cred involuntar, hipnotizat de opinia majorității. Să susții că sentimentele precum iubirea sau ura s-au schimbat peste timp, numai pentru că nu le vezi peste tot în jurul tău în ordinea și cantitatea pe care ți-ai dori-o, asta nu dovedește nimic mai mult decât talentul omului de a le ascunde. Copilă, vei crește, vei înțelege.
- Cred că deja am trecut de treapta asta. Am crescut și am început să le înțeleg - asta regret cel mai tare.
- Ai fi preferat să fii orbită de speranțe copilă? De basme care nu ar fi devenit niciodată realitate? Și ce s-ar fi întâmplat atunci? Oare n-ai fi ajuns tot dezamăgită și părăsită de propriile idei? Intuiesc chiar că ai fi văzut lumea mult mai colțuroasă decât o vezi acum.
- Probabil, dar măcar aș fi avut niște idei pierdute. Ce am acum de fapt? Nimic.
- Minți copilă. Ajungem exact la începutul discuției. Vezi tu, în momentul de față ești inundată de ură pentru acea fată, nici nu încerci să ajungi la ea, vrei doar s-o urăști în liniște, să te simți concentrată pe tot răul care i se poate întâmpla ei. În același timp iubești. Iubești o idee, iubești un băiat, iubești o prietenă și tot așa. Dar nu le-ai recunoaște pentru că nu știi de ce le simți, pentru că ți se par străine, amare, nepotrivite. Și poate sunt.
- Ura se simte mult mai intens.
- Pentru că ura te consumă mult mai mult. La fel ca și tristețea față de fericire, ura își lasă o amprentă asupra noastră - și dragostea o face, dar nu în aceeași măsură. Dragostea nu fură nimic din noi, ne dăruiește multe, dar de furat, nu fură nimic. Însă, atunci când urăști pe cineva - atât de tare pe cât mi-ai arătat tu că poți urî - te distrugi încet și nu simți asta până când nu atingi linia de finish.
- Nu cred că există o astfel de linie. Când iubești, cu greu, poți renunța la sentimentele tale în caz că e vorba de o poveste de dragoste unilaterală, pentru că într-o astfel de situație trebuie să se arunce doi oameni - fără excepție. Unul singur va începe să se piardă pe drum și într-un final va renunța, va uita. Dar ura nu are reguli, nu contează partenerii, nu este un joc, este un stil de viață.
- Obositor stil de viață. Deci spui că, dacă ar fi să alegi între ură și iubire, ai alege-o pe prima fără să eziți?
- Nu. Nu cred în iubire, iar ura te alege ea pe tine, nu tu pe ea - întotdeauna a fost așa.
- Cum mai e în junglă copilă?
- Nu am ajuns acolo, suntem încă pe un fel de autostradă.
- Singuri?
- Împreună.
- De ce copilă?
- Pentru linia de finish bătrâne, pentru linia de finish...
