It's not too late.
Arată-mi ce înseamnă pentru tine iubirea. Fă-mă să înţeleg cum poţi să stai în colţul tău de viaţă, fără să tânjeşti la fericirea altora. Am rupt scrisoarea de la tine cu o plăcere nebună, parcă tu erai cel pe care-l sfâşiam.
Mi-ai recunoscut că suferinţa este ceea ce ştii să dăruieşti şi că aşa te aperi tu, considerându-te un demon care-i învaţă pe oameni cum să aprecieze fericirea. Eşti pierdut în valurile de tristeţe care te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ.
Nu mai simţi nicio plăcere când îţi vezi poza în ziar şi când te recunoaşte lumea pe stradă, nu-ţi mai trebuie faimă, nu mai vrei petreceri care să-şi lase amprenta asupra ta pentru câteva săptămâni bune. Vrei o schimbare în bine.. pe care nu ai de unde s-o primeşti. Pe care nimeni nu ţi-o dă, pe care nu eşti sigur că poţi s-o faci. Şi atunci te retragi în colţul tau de lume şi le arăţi altora că numai prin lacrimi pot sa mulţumeasca pentru zâmbete. Te duci la masa din dormitor, masa unde mi-ai scris şi mie atâtea scrisori, masa unde ţi-ai scris CV-ul pentru atâtea job-uri şi scoţi jurnalul plin de praf. Cadoul de la mama ta, care nu te-a vazut niciodată ca pe un om faimos, care ţi-a spus să te fereşti de lumea celor importanţi, care ti-a demonstrat că poţi să ajungi ceva mai bun. Dar n-ai ascultat decât vocea din capul tau, care a insistat să devii celebru, să poţi să spui că ai prieteni, că nu eşti singur, că eşti căutat de nenumaraţi fani. Apoi ţi-ai dat seama cât te-ai înşelat, când ai văzut pozele din ziarul de azi. În care toţi te numeau un om fals, şters, neimportant.
Jurnalul încă miroase a Chanel No. 5. Parfumul pe care i l-ai dat mamei de ziua ei, pe care l-a refuzat pentru că era prea scump, pentru că putea să zămbească şi fără, pentru că te avea pe tine. N-ai înţeles asta, ai tras concluzia că nu te iubeşte, că nu-i pasă de ceea ce faci, te-ai închis în cameră şi din greşeala ai vărsat parfumul pe cărţi şi.. pe jurnal. Acum nu te mai deranjează mirosul, pentru că este ceva ce-a mai rămas din mama ta. Pentru că îţi aminteşte de cât de înţeleaptă a fost ea şi cât de naiv ai fost tu.
Îl răsfoieşti rapid, nici nu-ţi mai aminteşti ultima dată când ai scris pe acele pagini îngălbenite. Observi un colţ liber..
"Iartă-mă mamă, am greşit..."
Mi-ai recunoscut că suferinţa este ceea ce ştii să dăruieşti şi că aşa te aperi tu, considerându-te un demon care-i învaţă pe oameni cum să aprecieze fericirea. Eşti pierdut în valurile de tristeţe care te ajută să rămâi cu picioarele pe pământ.
Nu mai simţi nicio plăcere când îţi vezi poza în ziar şi când te recunoaşte lumea pe stradă, nu-ţi mai trebuie faimă, nu mai vrei petreceri care să-şi lase amprenta asupra ta pentru câteva săptămâni bune. Vrei o schimbare în bine.. pe care nu ai de unde s-o primeşti. Pe care nimeni nu ţi-o dă, pe care nu eşti sigur că poţi s-o faci. Şi atunci te retragi în colţul tau de lume şi le arăţi altora că numai prin lacrimi pot sa mulţumeasca pentru zâmbete. Te duci la masa din dormitor, masa unde mi-ai scris şi mie atâtea scrisori, masa unde ţi-ai scris CV-ul pentru atâtea job-uri şi scoţi jurnalul plin de praf. Cadoul de la mama ta, care nu te-a vazut niciodată ca pe un om faimos, care ţi-a spus să te fereşti de lumea celor importanţi, care ti-a demonstrat că poţi să ajungi ceva mai bun. Dar n-ai ascultat decât vocea din capul tau, care a insistat să devii celebru, să poţi să spui că ai prieteni, că nu eşti singur, că eşti căutat de nenumaraţi fani. Apoi ţi-ai dat seama cât te-ai înşelat, când ai văzut pozele din ziarul de azi. În care toţi te numeau un om fals, şters, neimportant.
Jurnalul încă miroase a Chanel No. 5. Parfumul pe care i l-ai dat mamei de ziua ei, pe care l-a refuzat pentru că era prea scump, pentru că putea să zămbească şi fără, pentru că te avea pe tine. N-ai înţeles asta, ai tras concluzia că nu te iubeşte, că nu-i pasă de ceea ce faci, te-ai închis în cameră şi din greşeala ai vărsat parfumul pe cărţi şi.. pe jurnal. Acum nu te mai deranjează mirosul, pentru că este ceva ce-a mai rămas din mama ta. Pentru că îţi aminteşte de cât de înţeleaptă a fost ea şi cât de naiv ai fost tu.
Îl răsfoieşti rapid, nici nu-ţi mai aminteşti ultima dată când ai scris pe acele pagini îngălbenite. Observi un colţ liber..
"Iartă-mă mamă, am greşit..."
