There was a lot of gray in the middle
Deja mi se pare că risc prea mult și sper să rămână doar o părere. Până la urmă, sunt și cazuri mai grave de care nu face nimeni caz; numai că știindu-le gurile mari, nu m-ar mira să fiu deja băgată în gura lupului. Norocul meu că lupul din povestea mea poate fi ușor mâncat de oaie (miel?!). O să mă asigur că îmi va fi foame în ziua respectivă, probabil joi.
Nu prea mă mai gândesc așa de mult la consecințe iar asta este de departe o greșeală, mai ales acum spre final. Adică cine spune că nu poate să-mi trântească un scandal în toată regula numai pentru că până acum nu s-a întâmplat așa. E exact ca în cazul stăpânilor care susțin că potăile lor nu mușcă, bazându-se pe faptul că n-au mai mușcat pe nimeni până acum. Da, foarte încurajator - nu mulțumesc. Știu nenumărate scuze pe care le-aș putea servi, doar că, mă crede-ți sau nu, chiar există urme de respect între mine și ea, nu pot să îi spun o minciună ca oricărei alte persoane. Și dacă eu spun asta, atunci așa e.
Măcar pot să mă laud că mi-a ieșit puiul crocant la cuptor și deja vreau să-mi pice din cer câteva idei legate de ce aș putea găti mâine. Nu știu să gătesc, nici pe departe! Dar cu timpul mi-am dat seama că îmi place să stau lângă aragaz, să citesc, iar apoi să pap ceva relativ comestibil. În caz de urgență, se bea multă apă după! Sau se ajunge tot la nelipsitele sandwich-uri și simplitatea lor - trăiască mâncarea pentru leneși! Revenind, puiul ăla a fost chiar bun, și în timp ce scriam rândurile de mai sus, m-am hotărât să pap mâine Fidelicios. Cei care ați mai încercat știți ce greutate mă așteaptă - trebuie să fierb apă și apoi atât. Hihi.
Am timp! Am timp și nu îl folosesc! După care, sigur sigur va urma o perioadă în care nu voi mai avea nici câteva minute pentru citit și mă voi plânge că am chef dar n-am când. Tipic mie. Recunosc că am încercat să mă înțeleg cu Coco Chanel zilele trecute dar nu a vrut de nicio culoare să fim prietene, așa că stă singurică pe birou așteptând să fie înapoiată stăpânei. Poate nu a fost momentul potrivit, peste mai mult timp îi voi mai acorda o șansă, doar așa, să spun că am încercat.
În momentul ăsta mi-aș dori să știu ce fac mâine. Mi-e că se supără, apoi mă gândesc că nu-mi pasă așa tare dacă se supără, apoi îmi amintesc că mai există și alte motive dar doamne! Vreau vacanță! Și da, ăsta este un strigăt (disperat!!!) de ajutor! Mai devreme mă plângeam lui M. că ajungând la școală o să dau de „cred-că-ți-se-pare” și iar o să stric ceva ce n-ar trebui. El zice că are încredere și eu mă întreb de ce?! O greșeală nu e bună dacă nu o repeți de sute de ori ca să fii sigur!
Dar gata cu gândurile astea! Citit scrie pe mine! Citit în liniște și miros de pui abia scos din cuptor. M-aș putea obișnui cu asta. Hmm.. mi s-a făcut dor de o ciocolată caldă, noaptea târziu..
