Dragă bătrâne,
Nu-ți fă griji, încă trăiesc. Am văzut apelurile de la tine dar chiar nu am putut să-ți răspund. Știu că înțelegerea era să îți scriu cât de des pot dar știi și tu cum e când amâni și tot amâni până intri în categoria „târziu”. Ieri pot spune că inima mi-a fost decorată cu aripi de liliac, încrustate cu diamante negre. Nu exagerez și este mult prea devreme ca să am mintea zăpăcită. Nu-mi vine să cred că am ales. E adevărat că vorbisem de mult cu el despre așteptarea care are și ea limita ei, dar cred că eram totuși prinsă în alte idei și încă speram la ceva care să-i refacă imaginea și mie zâmbetul. Știu că sună a clișeu și a dramă de liceană dar nu e chiar așa. Îmi e dor să râd cu poftă de chestii hilare, să am zile în care să zâmbesc fără motiv, să am întâlniri la care să mă întreb dacă am roșit ca o toantă sau doar mi s-a părut. Uite iar cuvintele astea.. amare sunt!
Dar m-am întors la iubirea „joc de cuvinte”. Încă nu m-am împăcat cu ideea scrisorilor, să știi. Era mult mai simplu la ședințele noastre. Zilele astea a tot plouat și mi s-a făcut dor de ceaiul pe care-l pregăteai tu în timp ce eu citeam din agenda ta cu poezii, de pe dulăpiorul negru. Ca să continui ideea, nu știu sigur dacă „e soare în sufletul meu” dar parcă parcă văd un curcubeu timid. Nu vreau să se termine anul ăsta, știi? Mă uit în urmă și îmi amintesc de prima zi a clasei a 11-a, parcă a fost ieri. Botinele negre! Primele! Mai ții minte ce ciudat te uitai la ele când am venit la tine ziua următoare? Spuneai că vor cântări mult în schimbările ce vor urma. Ai avut dreptate. Noile tocuri nu au reușit să le înlocuiască pe celelalte, încă. Nu întru în panică, și cu primele am fost într-o relație complicată destul de mult timp. Parcă aș rămâne tot la balerini pentru un timp dar simt că pierd o parte din mine, parcă mă dau bătută. Mi se pare ciudat, străin - nu ar fi prima dată.
În altă ordine de idei, mă simt vinovată. Parcă în ultimul timp am trecut prea ușor peste unele greșeli. Nu e vorba că nu-mi surâde ideea să scap nepedepsită dar dacă îmi cade cerul în cap când mă aștept mai puțin? Nu ți se pare, încă nu am ajuns la partea optimistă. Sunt la capitolul „Vindecare” și o să mai țină ceva până întorc ultima pagină. De data asta chiar nu vreau să aud ideile tale despre cum o să mă întorc de unde am plecat și totul o să fie o altă încercare nereușită. Există diferențe! Multe! Acum știu că am încercat, că mingea e în terenul lui și că datorită ignoranței de până acum, va trebui să lupte de două ori mai mult pentru orice. Și gata cu privirile din zilele de joi - sau oricare altele. Crede-mă par mult mai hotărâtă în scris decât sunt în realitate.
Haha, probabil aș ceda la prima aparență. Nu te-aș contrazice dacă mi-ai spune asta, dar ți-aș demonstra că de data asta e prea târziu. Mai știi că eram în căutarea răspunsului perfect? Chiar dacă „cred că ți se pare” avea cele mai multe voturi, aleg „e prea târziu”. Atât pentru că e adevărat cât și pentru că e scurt și n-aș putea să o spun mai bine de atât. Revenind, de data asta o să mă gândesc la amândoi, actualii doi. Am fost egoistă și sunt sigură că nu va fi ultima dată dar măcar aripile alea de liliac îmi vor aminti cât de greu e să zbori în două părți diferite.
Lângă crinii mei roz,
Ella.
