Maybe a happy ending doesn't include a guy

Arta nu vine din fericire, dar nici tristețea nu-ți oferă un talent nemărginit. Iar combinate.. se alege praful.

Chiar dacă nu mai e atât de simplu ca pe vremuri, vreau să scriu despre asta. Vreau să nu las nicio idee neatinsă, vreau să mi le amintesc pe toate exact așa cum sunt dar odată ce trebuie să încep, parcă totul este acoperit cu ceva ce nu pot înțelege sau schimba. E ca și cum ar trebui să alegi între a pune o poveste într-o lumină optimistă sau pesimistă iar odată ce alegi una din variante îți dai seama că nu ajunge, că perspectiva este incompletă. 

Cred că de vină este realitatea care poartă un război interminabil cu iluziile. Cel puțin așa se simte. Îmi e dor de un strop de certitudine în tocănița asta de sentimente - zău! Și până la urmă ce aș putea face? Enjoy the moment? Nu că ar suna rău, dar nici nu-mi mai amintesc cum se face. Partea bună e că am o săptămână în care să-mi vindec.. ce nu e vindecat. 

O mai știi pe tipa cu romanul polițist? O vreau pe tipa aia înapoi! Pentru că sincer, chiar a fost o carte bună și nu aș vrea să pierd șansa de a citi ceva asemănător numai pentru că tu ești închis în lumea ta. 

Ideea e că am încercat să ajut, dar m-a blocat zidul.