You care about it?

În fiecare sâmbătă petreceam în jur de două ore alături de el. La fiecare sfârșit al acestor două ore, mă întrebam pentru ce îl plătesc, pentru ce sunt toate diplomele, care chinuiau pereții cu greutatea lor, pentru ce insista Marta să vin și să îl las să-și ofere serviciile..
Sâmbăta trecută am avut câteva discuții în contradictoriu despre motivele pentru care mie îmi pasă... în general. Ceea ce nu știe el, este că mie nu îmi pasă... în general.
- Îl mai știi pe D. ?
- Sigur că da, mă întâlnesc cu amanta lui în fiecare luni, în mall..
- Să zicem că n-ar fi așa, că ar fi exact tipul care ai crezut tu că e. Uită absolut toate detaliile neplăcute pe care le-ai aflat în ultimul timp despre viața lui. Aminteste-ți de el exact așa cum era în facultate.
O Doamne! Nu mai știu exact ce mi-a plăcut la el pe vremea aia, dar îmi amintesc parfumul lui. Îl primise de la mine, apoi a continuat să și-l cumpere. Parcă era Paco Rabanne ”1 Million”. Îmi amintesc perfect că prețul era mai mare decât numele, dar niciodată n-am pus preț pe bani, chiar dacă asta sună ciudat. L-am cumpărat la insistențele Sophiei.
- Mă rog, și..
- Și că în momentul în care pleci de aici, exact când ieși pe ușă, dai de el. De cel pe care ți s-a pus pata in facultate. Nu de cel de acum. Fă diferența. Ce ai face?
- Glumești nu? Alex, sunt sigură că nu pentru exerciții de imaginație te plătesc.
- Nu numai pentru asta mă plătești, dar oricum, tu nu pui preț pe bani, nu?
Zâmbesc. Poate totuși nu îl plătesc degeaba.
- Okay! Poate aș încerca să.. de fapt nu! Nu! L-aș lăsa în pace. Până la urmă, nu pot să uit ce fel de persoană e el azi. Cum își bate joc de fiecare femeie care îi calcă pragul. Poate așa a fost și acum câțiva ani, dar eu nu l-am văzut așa. Pe atunci eram destul de fraieră ca să fiu următoarea care îi calcă pragul. Nu, nu pot să-mi imaginez că este un om care merită, când de fapt nu e așa!
- Îți pasă.
- Ești nebun? Sigur că nu-mi pasă..
- Ba sigur că da, adică îi știi fiecare minut din viață, fiecare amantă, fiecare soție, fiecare coleg de servici, fiecare angajat. Dacă îmi amintesc eu bine.. îi știi chiar și interiorul casei...
- Bine! Biiiine! Posibil să mă intereseze 0.1% și posibil să fi auzit câte ceva despre el, dar..
- Niciun dar, s-au dus cele două ore, până data viitoare ai o temă.
Rectific, îl plătesc degeaba. Bani aruncați pe fereastră. Dar eu tot nu pun preț pe ei, deci nu pot să fiu impocrită și să mă plâng.
- Am o temă? Cred că tu ți-am imaginat prea mult cum era în facultate!
- Vorbesc foarte serios, până data viitoare, vorbește cu el. Mergi și du-i plăcintă, găsești tu ceva. Doar ești actriță, ce naiba..!!
- Chiar crezi că o să..
- Anna, lasă-mă să-mi fac datoria. Și fă-ți tema, doar atât, vorbește cu el.
Așa am ajuns la concluzia că trebuie s-o concediez pe Marta, să nu mai merg la Alex, să nu mai dau banii de pomană pe nimic, să fiu mai atentă la ce aleg să fac. Dar cum asta este mult prea complăcat și necesită multă dramă, m-am apucat de plăcintă cu mere, preferata lui...