„Psihologia iubirii romantice” de Nathaniel Branden

Confruntat cu ideea conform căreia iubirea romantică este un concept irațional, inexistent și oricum de scurtă durată, Nathaniel Branden, lector, psihoterapeut și autor a peste 20 de cărți de psihologie, decide să arunce puțină lumină asupra subiectului.

Conform informațiilor culese atât din cabinet, cât și din afara lui, se pare că iubirea romantică are parte de publicitate negativă din partea indivizilor dezamăgiți și răniți de propriile relații, fie ele prezente sau anterioare. Din teama de a nu primi aceeași doză de suferință într-o nouă relație, se pare că omul este – sau dorește să pară astfel – împăcat cu ideea că iubirea este o falsă speranță, un factor nociv și că cel mai indicat ar fi să renunțe la căutarea ei și să fie mulțumit cu relații care nu o includ, bazate pe alți factori, fie ei financiari, sexuali etc. Mai mult decât atât, această lipsă a iubirii romantice din viața unui adult este văzută ca un semn de maturitate și este încurajată, până la urmă nu mai suntem adolescenți, nu ne mai permitem fluturi în stomac. Oare?

„Iubirea romantică este o conexiune pasională de ordin spiritual, emoțional și sexual între o femeie și un bărbat, ce reflectă o înaltă considerație și prețuire pentru Celălalt.”

Această carte are ca scop să ajute la analiza și înțelegerea relațiilor de cuplu pe baza unor date poate mai puțin cunoscute, din istorie și cultură. Opiniile exprimate de autor ne sunt oferite de acesta din punct de vedere profesional, motivația provenindu-i din observarea multiplicării situațiilor în care oamenii aflați într-o relație caută împlinirea atât sexuală, cât și romantică, dar ajung să-și saboteze singuri rezultatele.

Poate elementul care mi-a plăcut cel mai mult din cuprinsul acestei cărți este spațiul pe care-l oferă istoriei iubirii în procesul de analiză. Așa cum probabil ne este cunoscut multora, vrem sau nu, ducem trecutul cu noi, iar în funcție de ce cuprinde acesta, faptul că ne însoțește poate fi un atu sau o vulnerabilitate. Dacă ne dorim să înțelegem mai bine motivele anumitor blocaje din prezent, drumul ne va purta spre conștientizarea istoriei și a refacerii pașilor care ne-au adus în situația actuală. Același mecanism este aplicat și în legătură cu iubirea romantică: istoria acesteia ne este prezentată încă din vremea existenței mentalității tribale, urmând o vizită în Grecia și Roma în perioada antichității, o plimbare în vremurile apariției creștinismului, apoi câteva discuții despre iubirea cavalerească, iubirea în literatură și iubirea în timpurile moderne.

Cu toate că unele informații pot fi deja cunoscute, în special dacă facem referire la pasionații de istorie, nu strică să le actualizăm și să le mai adăugăm conținut. De exemplu, este o informație cunoscută aceea că pe vremea existenței triburilor, iubirea nu avea niciun fel de importanță, iar relațiile erau legate în funcție de averea fiecăruia. Mai mult, iubirea era considerată o amenințare la adresa bunăstării tribului și era interzisă cu orice preț. Dacă existau raporturi sexuale, fie ele și între minori, erau acceptate cât timp nu existau sentimente mai profunde la mijloc, existența iubirii făcându-le imediat interzise.

Grecii susțineau că singura situație în care poate exista iubirea este între homosexuali, considerând că femeile sunt niște ființe lipsite de însemnătate și fiind complet indiferenți față de acestea. Roma prezenta conceptul de iubire ca pe un caz de nebunie, iubirea cavalerească susținea că singura iubire ce poate fi simțită se află în relațiile extraconjugale.

Apoi vine creștinismul și-i atribuie iubirea lui Dumnezeu, iar sexul diavolului, interzicându-l pe acesta în orice situație, fie că era vorba de un cuplu căsătorit sau nu. Pe lângă acestea, creștinismul le interzicea soților să simtă iubire față de soții, considerând acest tip de iubire un păcat mult mai grav decât adulterul și ajungând astfel să le construiască femeilor un portret în care acestea erau vasali ai bărbatului, fiind supuse în totalitate acestuia, iar relație femeie-bărbat ajunsese să fie aceeași ca cea dintre bărbat și Dumnezeu. Acestea erau și vremurile în care femeia era considerată animal domestic, bărbații nefiind convinși dacă ființele de gen feminin au sau nu suflet.

„Independența financiară crescândă a femeilor în secolele al XIX-lea și al XX-lea a atras implicit independența socială și legală, făcând posibil faptul ca relațiile dintre femei și bărbați să fie în premieră relații între parteneri egali.”

Inserând teoriile psihologiei în ceea ce înseamnă iubirea romantică, autorul plasează un reflector mare asupra viziunii lui Freud și a erorilor pe care le cuprinde. Cu toate că teoriile acestuia din urmă au avut un efect benefic asupra înțelegerii sau încurajării cercetării sexualității umane, au fost în același timp și profund antiromantism și opresive pentru femei. Considerând că dragostea este doar „sexualitate fără țintă”, iar romantismul un filtru care idealizează partenerul ca urmare a frustrărilor sexuale, Freud este complet străin de dorința sexuală exprimată datorită admirației. Imaginea pe care acesta o avea despre femei le creiona pe acestea ca pe sexul slab, creturi fragile, nu tocmai inteligente și în continuă nevoie de protecția bărbaților. Toate acestea, cumulate, nu pot așterne drumul spre iubire romantică, aceasta presupunând egalitate între parteneri, respect, admirație și alți factori incompatibili cu relațiile de subordonare.

„Psihologia iubirii romantice” amintește cititorilor că dorința de a construi o relație bazată pe romantism nu este o iluzie și că nu ar trebui sub nicio formă să renunțe la aceasta. Comparabil, atunci când suferim sau suntem deziluzionați în ceea ce privește viața profesională, nimeni din jurul nostru nu sare să ne spună că să-ți dorești o carieră de succes este o greșeală.

Un alt aspect important al acestei cărți este că nu prezintă iubirea romantică în culori rozalii. Ca în orice relație, fiecare partener vine cu un bagaj de îndoieli, temeri, insecurități etc. iar grija și atenția pe care le oferă acestui bagaj pot duce la dispariția lui sau la accentuarea și îngreunarea încărcăturii. Dragostea, în sine, nu poate susține singură sentimentul de fericire și împlinire la nesfârșit - acest tip de așteptare este unul irațional și imposibil, putând conduce la ideea că atunci când dragostea nu este suficientă, ceva e greșit. 

„Dacă doi oameni se iubesc, asta nu garantează că vor putea crea împreună o relație plină de bucurie și împlinire. Dragostea nu asigură și maturitatea și înțelepciunea, iar fără aceste calități dragostea însăși e în pericol. Dragostea nu te învață cum să comunici sau cum să rezolvi eficient un conflict, nici arta integrării iubirii în restul vieții tale.”

Tratând și subiecte precum dragostea la prima vedere, importanța singurătății și a responsabilității, infidelitatea, criticile provenite din invidie și nefericire, sentimentele imature avute de oamenii maturi, maternitatea și motivele eronate ale acesteia, Nathaniel Branden ne oferă o carte cât se poate de complexă în care găsim atât teorie, cât și exemple reprezentative din practică. Datorită lui, cititorul poate să-și amintească importanța iubirii și să-și ofere șanse de a o găsi și de a construi la ea cât mai mult timp sau poate chiar toată viața. Iubirea ar trebui cunoscută ca un sanctuar emoțional, o sursă de susținere și energie separată de restul lumii, un univers ca un punct de certitudine, singurul lucru solid, real, în mijlocul haosului și al ambiguității.