„Arta magică a durutului în cot” de Sarah Nnight

Încep prin a vă mărturisi că ultimele câteva zeci de pagini ale acestei cărți au rămas necitite, iar acum mă amuză teribil gândul că am făcut exact ce m-a îndemnat autoarea: nu m-am mai implicat în ceva ce nu-mi aduce bucurie - sau orice altă emoție pozitivă. Poate chiar în acele câteva zeci de pagini se afla cea mai importantă informație a acestei cărți, dar chiar și așa, ținând cont de felul în care s-a derulat lectura, șansele sunt foarte slabe să fi ratat ceva prin întreruperea ei înainte de final.

Să vă povestesc despre experiența mea cu această carte. :)

Pentru cei care mă știți mai bine, nu ar trebui să fie o surpriză că am adorat pur și simplu cartea „Arta subtilă a nepăsării” - am citit-o repede, am primit fiecare informație transmisă ca pe un high five prietenos, am recomandat-o tuturor celor din jurul meu, am făcut-o cadou de nenumărate ori și încă o mai recomand atunci când găsesc un moment oportun. Am adus-o în discuție pentru că probabil titlurile oarecum asemănătoare și subiectele asemenea, m-au făcut să citesc cartea autoarei Sarah Knight cu așteptări imense. Ținând cont că scrie pe copertă că această carte ar fi o parodie practică, așteptările mele nu au fost o idee așa bună. Și ce-am găsit în interiorul cărții?

Două idei: să fii onest și să fii politicos. Aceste două idei sunt recomandate în a fi aplicate atunci când decidem să nu ne mai implicăm în evenimentele de care ne doare în cot. Bun - complet de acord. Sarah Knight ne îndeamnă să fim sinceri și să renunțăm la măștile pe care la purtăm pentru a-i mulțumi pe cei din jurul nostru, iar acest lucru poate fi îndeplinit dacă reușim să ne selectăm foarte bine acele activități la care dorim să participăm și de care ne pasă - același principiu se aplică și atunci când e vorba de oameni. Sfatul și metoda pe care o descrie de-a lungul cărții pentru obținerea unei vieți pline de armonie, sunt în regulă. Atunci care este problema?

Ei bine, „Arta magică a durutului în cot” repetă de câte ori se poate ideea menționată de mine mai sus. E ca atunci când ai de scris un eseu de 10 pagini, ai scris doar 3, iar restul le umpli cu aceeași idee, scrisă iar și iar, dar reformulată. Dorind să ofere contexte diferite în care se poate aplica metoda NotSorry (1. stabilește care sunt lucrurile de care te doare în cot; 2. nu te mai implica în lucrurile respective), autoarea oferă exemple și metode practice pentru atunci când dorim să nu ne implicăm în activități ce țin de familie, prieteni, locul de muncă sau atunci când suntem nevoiți să renunțăm la anumite obiecte pe care le păstrăm din tot felul de motive greșite. Ce nu funcționează însă este că în toate aceste situații, ideea este aceeași, pașii sunt identici. Pe scurt, fii onest și politicos (iar).

Pe lângă repetițiile constante, pe parcursul lecturii am avut impresia că citesc un script pentru o emisiune de tipul teleshopping în care o dată la câteva fragmente era menționat cât de eficientă este metoda prezentată, cât de multă nevoie am de ea, cum o să-mi schimbe viața și ce fabuloasă e metoda, dar și eficientă (iar). Ca să nu mai menționez umorul de tipul „încerc din greu să fiu amuzantă”.

Ca părți bune, este într-adevăr important să renunțăm la a-i mai mulțumi pe cei din jur în detrimentul propriei noastre fericiri, iar faptul că autoarea își îndeamnă cititorii să construiască în jurul lor niște bariere confecționate din onestitate și politețe, nu poate decât să fie de apreciat. Cu toate astea, poate să publici o carte bazându-te pe două idei, e cam mult. :)