Dragă bătrâne,

Ca de cele mai multe ori, ai avut dreptate. Caut un coridor pe care obișnuiam să umblu și un calorifer lângă care obișnuiam să stau. Sigur că îmi este ușor să le găsesc, dar nu sunt sigură că sunt pregătită pentru întâlnirea cu ele. Nu de alta, dar e posibil să fi lăsat ceva acolo și cred că aș avea nevoie de acel ceva înapoi. 

În ultimul timp am văzut mulți oameni cunoscuți care au devenit necunoscuți. Mulți. Și recunosc că sunt curioasă și aș vrea să știu ce s-a mai întâmplat, dar în același timp sunt perfect conștientă că persoana cu care aș vorbi, nu ar fi persoana căreia cred eu că mă adresez. Am pățit asta chiar în tren, acum câteva săptămâni. S-a așezat la câteva scaune de mine și uitându-mă insistent mă întrebam dacă mă uit la persoana care făcea un fresh de portocale foarte bun sau la persoana care s-a oferit să facă un drum în plus cu mașina. Mai ții minte? Pe vremea respectivă vorbeam despre îngheț, despre jocuri de noroc și despre ochii închiși ai personajelor principale. Ei bine, ce s-a întâmplat apoi? Când s-au schimbat ochii, când s-au schimbat personajele, când sucul de portocale a devenit un ceai cald, iar drumul cu mașina s-a transformat într-un singur drum doar dus.

Îmi amintesc că m-am mai întâlnit cu doamna C. de câteva ori - prea puține ori. Încă regret că nu am vorbit mai mult, că nu i-am pus mai multe întrebări și că nu am apucat să o cunosc mai bine că să fiu sigură că admir ce trebuie. Luând în calcul experiențele avute, admir ce trebuie, dar vreau ceva mai clar.

E ciudat, bătrâne. Ceva s-a întâmplat la un moment dat și nu pot să-mi dau seama exact ce. Parcă a avut loc un furt, dar nu știi ce s-a furat - pe lângă telefon. Oricum, de dragul liliacului cu aripi - pe care încă îl mai am - o să încerc să-mi amintesc drumul de la calorifer spre ieșire.