24.07.2013
Am greșit. Nu ai clacat - nu încă. Atârni de un fir atât de subțire încât pentru cei din exterior este inexistent, dar eu ar fi trebuit să știu. Și acum da, știu că pe el l-ai ierta orice ar face, că ai trece peste orice greșeală oricât de gravă ar fi - toate astea din singurul motiv că te vei învinui numai pe tine pentru tot ce face el nepotrivit.
Nu știu dacă a fost o stea căzătoare - tind să cred că nu - dar ți-am văzut privirea plină de speranță la apariția licuriciului misterios ce traversa cerul. Știu ce ți-ai dorit, acum știu. Amuzant este cum mai devreme îmi spuneai că există dorințe mai importante, cum familia este pe primul loc, cum și cu și fără dragostea lui ți-ai dori tot ce e mai bun pentru familia ta. Ăstea au fost cuvintele tale, amăgitoare dacă mă întrebi pe mine. Apoi, când speranța a reapărut, ai dat uitării tot și nu ți l-ai dorit decât pe el. Admirabil.
Dragă E., te păcălești singură. Știi la fel de bine ca mine că acum este liniștea dinaintea furtunii. Nu am greșit când am spus că nu ai clacat încă. Mă aștept să se întâmple ceva curând și mi se pare ciudat cum îmi doresc să ieși din starea asta fantomatică, oricare ar fi motivul, fie și el. Nu suport să te văd așa! Mă gândesc numai la zilele în care erai plină de viață E. . În care tu erai cea care le dădea altora speranțe; în care tu erai cea care îmi lua paharul de vin din față și-mi enumera motive solide pentru care ar trebui să mă opresc, să respir adânc și să-mi continui viața. Cum rămâne cu viața ta E. ? Cum rămâne cu ceea ce simți tu și mai ales cu intensitatea cu care o faci?
Îmi e dor să te văd învelită într-o nouă poveste ce iese timidă dintr-o carte de care te desparți cu greu. Îmi e dor să te văd plângând la filme bune. Îmi e dor de argumentele tale pro despre adevărata iubire și cum orice s-ar întâmpla dacă e să fie, va fi. Îmi e dor să te văd vie! Îmi e dor de tine E., de tot ce erai."
"Îmi pare rău pentru felul în care te consumă toată povestea. Dacă aș putea schimba ceva, știi bine că aș face-o, măcar tu să fii fericită - dar nu pot. Nici măcar iubirea nu poate controla timpul.
Mă uit la tine și nu te pot recunoaște. Ești într-o lume numai a ta, undeva departe, într-un loc interzis mie sau oricui altcuiva. Chiar și acolo, pe teritoriul tău, ești pierdută. Nu-ți mai amintești lucruri, te tot întrebi dacă mărțișorul este încă acolo și dacă magia chiar există. În mod normal nu m-ar mira astfel de întrebări dar acum, știind datele problemei, sunt mai îngrijorat ca niciodată.
Mă uit la tine și nu te pot recunoaște. Ești într-o lume numai a ta, undeva departe, într-un loc interzis mie sau oricui altcuiva. Chiar și acolo, pe teritoriul tău, ești pierdută. Nu-ți mai amintești lucruri, te tot întrebi dacă mărțișorul este încă acolo și dacă magia chiar există. În mod normal nu m-ar mira astfel de întrebări dar acum, știind datele problemei, sunt mai îngrijorat ca niciodată.
Am greșit. Nu ai clacat - nu încă. Atârni de un fir atât de subțire încât pentru cei din exterior este inexistent, dar eu ar fi trebuit să știu. Și acum da, știu că pe el l-ai ierta orice ar face, că ai trece peste orice greșeală oricât de gravă ar fi - toate astea din singurul motiv că te vei învinui numai pe tine pentru tot ce face el nepotrivit.
Nu știu dacă a fost o stea căzătoare - tind să cred că nu - dar ți-am văzut privirea plină de speranță la apariția licuriciului misterios ce traversa cerul. Știu ce ți-ai dorit, acum știu. Amuzant este cum mai devreme îmi spuneai că există dorințe mai importante, cum familia este pe primul loc, cum și cu și fără dragostea lui ți-ai dori tot ce e mai bun pentru familia ta. Ăstea au fost cuvintele tale, amăgitoare dacă mă întrebi pe mine. Apoi, când speranța a reapărut, ai dat uitării tot și nu ți l-ai dorit decât pe el. Admirabil.
Dragă E., te păcălești singură. Știi la fel de bine ca mine că acum este liniștea dinaintea furtunii. Nu am greșit când am spus că nu ai clacat încă. Mă aștept să se întâmple ceva curând și mi se pare ciudat cum îmi doresc să ieși din starea asta fantomatică, oricare ar fi motivul, fie și el. Nu suport să te văd așa! Mă gândesc numai la zilele în care erai plină de viață E. . În care tu erai cea care le dădea altora speranțe; în care tu erai cea care îmi lua paharul de vin din față și-mi enumera motive solide pentru care ar trebui să mă opresc, să respir adânc și să-mi continui viața. Cum rămâne cu viața ta E. ? Cum rămâne cu ceea ce simți tu și mai ales cu intensitatea cu care o faci?
Îmi e dor să te văd învelită într-o nouă poveste ce iese timidă dintr-o carte de care te desparți cu greu. Îmi e dor să te văd plângând la filme bune. Îmi e dor de argumentele tale pro despre adevărata iubire și cum orice s-ar întâmpla dacă e să fie, va fi. Îmi e dor să te văd vie! Îmi e dor de tine E., de tot ce erai."
S.R.M.
