Contesa sîngeroasă de Andrei Codrescu
Cunoscuta librărie online, Libris, mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în limba engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție.
Revăzând rândurile de început, nu mi se pare că „genială” este cel mai potrivit cuvânt. Pare mult prea modest pentru nivelul la care se ridică lejer acțiunea cărții chiar din primele pagini ale acesteia. Andrei Codrescu își etalează talentul fără pic de modestie atât în construirea atentă a portretului Elisabetei Báthory cât și în descrierea unei epoci enigmatice, greu de recunoscut chiar și pentru unguri.
Luminile se sting, în sală se face liniște iar cortina se ridică încet introducându-ne în istorie ca pe niște invitație de seamă, așteptați cu nerăbdare. Poate tocmai această nerăbdare l-a împins pe Andrei Codrescu direct la fapte. Primele pagini ne-o prezintă pe Elisabeta Báthory îngrijorată că singurele martore ale slăbiciunilor ei, oglinzile, o pot trăda. De la această frică constantă ce-i roade interiorul, contesa hotărăște ca toate oglinzile din castel să fie distruse. Așa Andrei Codrescu are ocazia să-și expună talentele descriptive, desenându-ne prin cuvinte imaginea cioburilor chinuite, ce se împletesc elegant cu fulgii de zăpadă puri și inocenți. Însă, nici acest fapt nu o liniștește, ba mai mult, o asigură că însuși natura își râde de ea, în momentul în care fulgii ce cad nestingheriți îi formează propriul portret, fără să o lipsească de dovezile trecerii timpului.
Fiecare mișcare făcută de Elisabeta Báthory are la bază dorința înfometată a vieții veșnice, iar acest scop păgân o constrânge în săvârșirea masacrului pentru care este atât de cunoscută. Legenda spune că a ucis șase sute cincizeci de fecioare, ulterior îmbăindu-se în sângele acestora pentru a-și întineri propriul trup, veșnic îmbrăcat în haine negre. La un moment dat, ne este atrasă atenția acestui detaliu, iar motivul subliniat chiar de Elisabeta pentru nerenunțarea la această culoare moartă, este doliul pe care și-l poartă, ea fiind văduvă ei însăși, tinerețea stingându-i-se sub proprii ochi.
Contesa sîngeroasă a lui Andrei Codrescu, este organizată pe două planuri principale: dezvoltarea și transformarea contesei într-un personaj ce-a lăsat pete de sânge imposibil de evitat pe scările abrupte ale istoriei, și prezentul continuu reprezentat de povestea lui Drake Báthory Keresztur, evreu maghiar, ce consideră că simpla înrudire oricât de îndepărtată cu Elisabeta, este un blestem. Acesta se prezintă în fața unei judecătoare din New York, în absența juraților, fără avocat și fără martori pentru a se autodenunța ca și criminal. După spusele sale, însăși Elisabeta l-a obligat să comită o tragedie, în fostul castel al contesei. Principala problemă a destăinuirilor sale este timpul care nu pare să se sincronizeze. Elisabeta ia forma unei prezențe inefabile, ce sădește cu poftă teroare în sufletul evreului, apărându-i în fața ochilor prin intermediul oglinzilor - din nou, singurele martore ale acestor întâmplări.
Întrebarea judecătoarei: „-Și care ar putea să fie motivele ei?” vine ca un fulger, ce eliberează răspunsul care va continua să bântuie cartea până la final: „- S-a simțit muritoare într-un moment în care nu ar fi trebuit...”.
De această dată, voi lăsa concluzia să fie scoasă la lumină de Library Journal: „Andrei Codrescu ne oferă un roman gotic în care sexualitatea se împletește cu violența, o poveste ce delectează și înspăimântă în egală măsură.” ENJOY!
Luminile se sting, în sală se face liniște iar cortina se ridică încet introducându-ne în istorie ca pe niște invitație de seamă, așteptați cu nerăbdare. Poate tocmai această nerăbdare l-a împins pe Andrei Codrescu direct la fapte. Primele pagini ne-o prezintă pe Elisabeta Báthory îngrijorată că singurele martore ale slăbiciunilor ei, oglinzile, o pot trăda. De la această frică constantă ce-i roade interiorul, contesa hotărăște ca toate oglinzile din castel să fie distruse. Așa Andrei Codrescu are ocazia să-și expună talentele descriptive, desenându-ne prin cuvinte imaginea cioburilor chinuite, ce se împletesc elegant cu fulgii de zăpadă puri și inocenți. Însă, nici acest fapt nu o liniștește, ba mai mult, o asigură că însuși natura își râde de ea, în momentul în care fulgii ce cad nestingheriți îi formează propriul portret, fără să o lipsească de dovezile trecerii timpului.
Fiecare mișcare făcută de Elisabeta Báthory are la bază dorința înfometată a vieții veșnice, iar acest scop păgân o constrânge în săvârșirea masacrului pentru care este atât de cunoscută. Legenda spune că a ucis șase sute cincizeci de fecioare, ulterior îmbăindu-se în sângele acestora pentru a-și întineri propriul trup, veșnic îmbrăcat în haine negre. La un moment dat, ne este atrasă atenția acestui detaliu, iar motivul subliniat chiar de Elisabeta pentru nerenunțarea la această culoare moartă, este doliul pe care și-l poartă, ea fiind văduvă ei însăși, tinerețea stingându-i-se sub proprii ochi.
Contesa sîngeroasă a lui Andrei Codrescu, este organizată pe două planuri principale: dezvoltarea și transformarea contesei într-un personaj ce-a lăsat pete de sânge imposibil de evitat pe scările abrupte ale istoriei, și prezentul continuu reprezentat de povestea lui Drake Báthory Keresztur, evreu maghiar, ce consideră că simpla înrudire oricât de îndepărtată cu Elisabeta, este un blestem. Acesta se prezintă în fața unei judecătoare din New York, în absența juraților, fără avocat și fără martori pentru a se autodenunța ca și criminal. După spusele sale, însăși Elisabeta l-a obligat să comită o tragedie, în fostul castel al contesei. Principala problemă a destăinuirilor sale este timpul care nu pare să se sincronizeze. Elisabeta ia forma unei prezențe inefabile, ce sădește cu poftă teroare în sufletul evreului, apărându-i în fața ochilor prin intermediul oglinzilor - din nou, singurele martore ale acestor întâmplări.
Întrebarea judecătoarei: „-Și care ar putea să fie motivele ei?” vine ca un fulger, ce eliberează răspunsul care va continua să bântuie cartea până la final: „- S-a simțit muritoare într-un moment în care nu ar fi trebuit...”.
De această dată, voi lăsa concluzia să fie scoasă la lumină de Library Journal: „Andrei Codrescu ne oferă un roman gotic în care sexualitatea se împletește cu violența, o poveste ce delectează și înspăimântă în egală măsură.” ENJOY!
