Fata sălbatică de Linda Newbery
Cunoscuta Librărie Online, LIBRIS, mi-a oferit și luna aceasta șansa de a citi o carte genială! Mulțumesc frumos! Nu uitați de miile de cărți în engleză pe care LIBRIS vi le pune la dispoziție!
Nu știu cu ce să încep, așa că îmi voi prezenta laudele pentru copertă. Nu-i așa că e frumoasă? Parcă fiecare detaliu încearcă să iasă în evidență mai mult decât celelalte, dar totul se întâmplă într-un mod elegant - ca o ceață colorată din care iese un cuplu ce valsează perfect. Mi se pare magic cum mulți observă în primul rând floarea, iar luna apare când nu ești atent, șocându-te cu dimensiunea și culoarea care ar fi trebuit s-o facă personajul principal al coperții - a fost mereu acolo? -, însă timpul nu este pierdut.
Aș înșira câteva idei despre titlu, dar în spatele lui se ascund atât de multe, încât nu poate fi explicat. Cu siguranță nu trebuie analizat mot a mot pentru că nu se ajunge nicăieri - sigur. Dar, pot spune că fiecare îl poate interpreta într-un mod diferit, numai după ce sfârșește romanul. Pe parcursul lecturii, fata sălbatică se transformă în fiecare personaj, băgând fiecare teorie într-o ceață imposibil de alungat - probabil pentru că incertitudinea este plăcută.
Înainte de a pătrunde în universul Lindei Newbery, am mai citit câteva recenzii. Nu de la început până la sfârșit, dar destul cât să-mi fac o părere în prealabil, pe care apoi s-o compar cu ceea ce cred eu. Se pare că sunt persoane ce-au fost dezamăgite de conținutul cărții, persoane care se așteptau la o explozie de artificii și au primit în schimb o zi ploioasă. Nu aș putea explica de unde ideea că romanul de față ar fi ceva care te-ar putea zgudui, ca un film de acțiune pe care-l urmărești cu volumul la maxim. Ei bine, dacă asta așteptați, clar așteptați degeaba. Suspansul există, dar este prezent în cantități mici, care să nu-ți ia gândul de la celelalte detalii. Fiecare rând trebuie savurat, ochii patinează fie că vor sau nu și printre detaliile dintre rânduri care par să contureze cu totul altă poveste.
În cartea de față ni se prezintă povestea tânărului pictor Samuel Godwin. Nu că aș vrea neapărat să o laud pe scriitoare, dar descrierile făcute sunt pur și simplu superbe! Și asta spun eu, care sunt o fană a dialogului. Revenind, după ce tatăl lui moare, Samuel se angajează la conacul Fourwinds, ca profesor pentru cele două fiice ale lui Ernest Farrow, Marianne și Juliana. Da, primul impuls le pune pe cele două în rolul „fetelor sălbatice” dar nu e chiar așa. Dacă ar fi să avertizez pe cineva în legătură cu acest roman, primul lucru pe care l-aș spune ar fi că nimic nu este ceea ce pare. Chiar dacă lucrurile par să meargă într-o direcție, niciodată nu e ceva concret, ușor de ghicit.
Prima întâlnire dintre Marianne și Samuel are loc chiar înainte ca acesta din urmă să găsească Fourwinds-ul. Tânăra este speriată și derutată, cerându-i ajutorul pictorului în căutarea Vântului de Vest care se pare că a dispărut. Nebună? Greu de spus. Vântul de Vest este a patra statuie din proiectul fostului arhitect ce a lucrat la conac. Știu că sună într-un fel ciudat, dar când sunteți adânciți în poveste, e cu totul altceva. Întrebarea este, de ce nu și-a terminat arhitectul lucrarea? Cele trei Vânturi vor rămâne pentru totdeauna numai trei? Vântul de Vest va fi în continuare plecat?
O recomand pentru liniștea ce-o emană, chiar și alături de momentele controversate, pentru cuvintele frumoase și descrierile fabuloase, pentru personajele plăcute, misterioase - și pentru tot ce alcătuiesc acestea, amestecate bine și așezate într-un loc izolat, înfricoșător atunci când umbrele nopții îl îmbrățișează, dar special, idilic, scăldat în lumina zilei.
Coperta spune: dragoste și gelozie, artă și nemurire, convenție și provocare, ambiție și dorință (eu aș mai adăuga moarte, dar las așa). ENJOY!
Aș înșira câteva idei despre titlu, dar în spatele lui se ascund atât de multe, încât nu poate fi explicat. Cu siguranță nu trebuie analizat mot a mot pentru că nu se ajunge nicăieri - sigur. Dar, pot spune că fiecare îl poate interpreta într-un mod diferit, numai după ce sfârșește romanul. Pe parcursul lecturii, fata sălbatică se transformă în fiecare personaj, băgând fiecare teorie într-o ceață imposibil de alungat - probabil pentru că incertitudinea este plăcută.
Înainte de a pătrunde în universul Lindei Newbery, am mai citit câteva recenzii. Nu de la început până la sfârșit, dar destul cât să-mi fac o părere în prealabil, pe care apoi s-o compar cu ceea ce cred eu. Se pare că sunt persoane ce-au fost dezamăgite de conținutul cărții, persoane care se așteptau la o explozie de artificii și au primit în schimb o zi ploioasă. Nu aș putea explica de unde ideea că romanul de față ar fi ceva care te-ar putea zgudui, ca un film de acțiune pe care-l urmărești cu volumul la maxim. Ei bine, dacă asta așteptați, clar așteptați degeaba. Suspansul există, dar este prezent în cantități mici, care să nu-ți ia gândul de la celelalte detalii. Fiecare rând trebuie savurat, ochii patinează fie că vor sau nu și printre detaliile dintre rânduri care par să contureze cu totul altă poveste.
În cartea de față ni se prezintă povestea tânărului pictor Samuel Godwin. Nu că aș vrea neapărat să o laud pe scriitoare, dar descrierile făcute sunt pur și simplu superbe! Și asta spun eu, care sunt o fană a dialogului. Revenind, după ce tatăl lui moare, Samuel se angajează la conacul Fourwinds, ca profesor pentru cele două fiice ale lui Ernest Farrow, Marianne și Juliana. Da, primul impuls le pune pe cele două în rolul „fetelor sălbatice” dar nu e chiar așa. Dacă ar fi să avertizez pe cineva în legătură cu acest roman, primul lucru pe care l-aș spune ar fi că nimic nu este ceea ce pare. Chiar dacă lucrurile par să meargă într-o direcție, niciodată nu e ceva concret, ușor de ghicit.
Prima întâlnire dintre Marianne și Samuel are loc chiar înainte ca acesta din urmă să găsească Fourwinds-ul. Tânăra este speriată și derutată, cerându-i ajutorul pictorului în căutarea Vântului de Vest care se pare că a dispărut. Nebună? Greu de spus. Vântul de Vest este a patra statuie din proiectul fostului arhitect ce a lucrat la conac. Știu că sună într-un fel ciudat, dar când sunteți adânciți în poveste, e cu totul altceva. Întrebarea este, de ce nu și-a terminat arhitectul lucrarea? Cele trei Vânturi vor rămâne pentru totdeauna numai trei? Vântul de Vest va fi în continuare plecat?
O recomand pentru liniștea ce-o emană, chiar și alături de momentele controversate, pentru cuvintele frumoase și descrierile fabuloase, pentru personajele plăcute, misterioase - și pentru tot ce alcătuiesc acestea, amestecate bine și așezate într-un loc izolat, înfricoșător atunci când umbrele nopții îl îmbrățișează, dar special, idilic, scăldat în lumina zilei.
Coperta spune: dragoste și gelozie, artă și nemurire, convenție și provocare, ambiție și dorință (eu aș mai adăuga moarte, dar las așa). ENJOY!
