They were beautiful nothings
Le văd în ceață pentru că de mult nu am mai privit spre ele. Încă mai țin minte povestea fiecăreia și felul în care s-au transformat în timp ce scriam pagină cu pagină. Dar asta nu schimbă faptul că aceea va rămâne pentru totdeauna o poveste fără sfârșit, neterminată, abandonată. Știu că este nedrept pentru ele, care nu vor afla niciodată cum le va fi viitorul și cred că asta le va aduce în realitate, ceea ce e dureros din moment ce ele aparțin ficțiunii - sau mai bine spus, aparțineau.
Nu-mi amintesc exact dacă am fugit de ele sau pur și simplu le-am pierdut în timp ce abordam alte subiecte, știu că m-am trezit într-o bună zi și ele erau de mult dispărute. Acum, ocazional, îmi dau seama că există momente când sunt uitate. Deși, chiar după atât de mult timp, încă mă gândesc la ce ar face fiecare - întotdeauna când sunt într-o mașină, întotdeauna când aceasta este în mișcare. Concluzia este mereu aceeași, B. s-ar da jos și ar continua să meargă neștiind unde, ca legată la ochi. Iar V. probabil ar merge în continuare numai ca să plece departe - însă acest departe ar fi un loc concret, descris în câteva pagini bune.
Problema nu e la cum s-au schimbat ele ci la cum m-am schimbat eu iar odată cu mine ideile care construiau viitorul lor. Inexistent. Cuvântul care poate defini viziunea mea. Și îmi pare rău și mi se pare ciudat cum vorbesc despre ele de parcă ar fi reale, de parcă ar fi separate, de parcă nu m-ar alcătui într-un final, pe mine.
Nu-mi amintesc exact dacă am fugit de ele sau pur și simplu le-am pierdut în timp ce abordam alte subiecte, știu că m-am trezit într-o bună zi și ele erau de mult dispărute. Acum, ocazional, îmi dau seama că există momente când sunt uitate. Deși, chiar după atât de mult timp, încă mă gândesc la ce ar face fiecare - întotdeauna când sunt într-o mașină, întotdeauna când aceasta este în mișcare. Concluzia este mereu aceeași, B. s-ar da jos și ar continua să meargă neștiind unde, ca legată la ochi. Iar V. probabil ar merge în continuare numai ca să plece departe - însă acest departe ar fi un loc concret, descris în câteva pagini bune.
Problema nu e la cum s-au schimbat ele ci la cum m-am schimbat eu iar odată cu mine ideile care construiau viitorul lor. Inexistent. Cuvântul care poate defini viziunea mea. Și îmi pare rău și mi se pare ciudat cum vorbesc despre ele de parcă ar fi reale, de parcă ar fi separate, de parcă nu m-ar alcătui într-un final, pe mine.
