Dragă bătrâne,

 Oare după atât de mult timp te pot numi antic, în loc de bătrân? Deja îmi imaginez încruntătura care îți apare pe frunte atunci când nu ești de acord cu ceva, dar nici nu găsești cuvintele potrivite pentru a refuza.

Poate ai așteptări ca după toate discuțiile avute, acum să îți scriu dintr-un punct semnificativ al vieții sau să vin cu vești care să te facă mândru în vreun fel. Așa cum se întâmplă cu toți cei din jur, te voi dezamăgi și pe tine. 

Dacă pe vremuri era o tornadă mică, ușor obosită, care se mai făcea văzută din când în când, acum sunt mai multe și nimic nu este obosit în forța lor de rotație - doar eu. Nu mai există o bază solidă pe care să existe, totul este într-o continuă plutire, un continuu haos și multă liniște. 

Adevărul e că am făcut la stânga de prea multe ori și am pierdut numărul greșelilor de orientare la un moment dat. Am ajuns în povestea altcuiva, am adoptat un rol pe care acum nu-l mai recunosc și nu mai știu să vorbesc despre nimic. 

La un moment dat am închis o ușă care îmi aparținea. O ușă a mea - spre mine. O ușă pe care nu o mai pot găsi, nici nu mai zic să o deschid. Apoi sunt zile în care mă gândesc că poate nu o găsesc pentru că nu vreau să ajung la concluzia că îmi e teama de ce a mai rămas în spatele ei sau de întrebarea „a mai rămas ceva?” - aș spune acum, de la distanță, că nu.

Am aflat acum câteva zile că nu am moștenit genele alea bune din neam - gena optimismului, gena dorinței de a fi. Dar dețin în cantități mult prea mari opusul lor. Și la început am crezut că e o gluma, că e un mod de a-ți aduce încruntătura pe frunte - dar este doar o realitate prezentată comic. E comic. Eu râd pentru că sunt toate foarte departe și cumva ridicolul distanței, lipsa de sens, vidul, îți lasă un singur lucru de făcut într-un întuneric familiar - să râzi cu lacrimi.

Acum mai bine de doi ani, am făcut o cumpărătură absolut nebună. M-a costat tot ce am avut, absolut tot. Ăsta cred că e motivul pentru care îți scriu. Ai promis că o să răspunzi mereu - și eu am promis că o să îți cer ajutorul atunci când o să fie nevoie. Am întârziat doi ani - sau cinci, depinde cât timp ai tu la dispoziție.