Azi, vineri

Abia ce am terminat de vorbit cu ea. Îi e dor de liceu. Nu că ce are acum n-ar mulțumi-o, dar îi e dor de liceu. Mi-am amintit de nota la psiho, de reacția ei și de reacția mea. Contrastul cu ușurința de a accepta relația cu restanțele, este uriaș. Cumva, îmi place mai mult de ea așa. Pare mai umană. 

O să-mi țin promisiunea pe care i-am făcut-o azi. Nu o s-o mai trimit în spații întunecate și pustii. Mi-a luat ceva să-mi dau seama că ea nu s-ar coborî niciodată atât de jos, că nu s-ar baza pe „scopul scuză mijloacele”, că oricât de mult ar vorbi, niciodată nu o face cu răutate, că nu rănește oamenii din plăcere, că nu există situație în care să-mi fi fost rușine că o cunosc.

Globul meu de cristal a intrat în concediu și m-a lăsat să-mi ghicesc singură viitorul. Nici globurile astea nu mai sunt ce-au fost..

Acum că pisica mi s-a întors cu burtica în sus și s-a culcat, mă întorc și eu la Climate. Am impresia că această carte o să fie situată în top pe lângă La răscruce de vânturi.

Sunt cumva over the moon. :)