Lumina ce se stinge de George R.R. Martin

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

„Dă nume unui lucru, iar lucrul acela se va transforma cumva, ajungând să se contopească cu acel nume. Toate adevărurile se găsesc în nume, și toate minciunile deopotrivă, căci nimic nu denaturează mai mult ca un nume incorect, un nume nepotrivit care poate schimba și realitatea și aparența.”

Deja nu mai este nimic nou în faptul că George R.R. Martin are o plăcere nebună de a-și omorî personajele. Chiar dacă acest aspect m-a chinuit pe vremea când urmăream „Urzeala Tronurilor”, apreciez stilul autorului. Am citit mai de mult primul volum al seriei „Cântec de gheață și foc”. Mi-a fost puțin dificil să mă obișnuiesc cu toate numele personajelor și să trec de la o poveste la alta, dar odată rezolvate inconvenientele, am înțeles de ce e așa multă lume obsedată de aceste cărți. În viitorul apropiat probabil voi reciti primul volum pentru a reveni cu o recenzie. De ce povestesc asta? Pentru că am ajuns să citesc „Lumina ce se stinge” dintr-o curiozitate morbidă - moare toată lumea și aici, sau..? Sau. 

Ca să mă fac și mai bine înțeleasă, se intră greu în majoritatea universurilor create de George R.R. Martin datorită complexității acestora. Este pur și simplu fabulos câtă imaginație poate să aibă omul ăsta! Acum că am la activ și o carte SF scrisă de el, sunt curioasă cum sunt restul scrierilor sale ce nu au legătură cu faimoasa serie.

„Lumina ce se stinge” se întâmplă să fie și romanul de debut al autorului, publicat în 1977. Acțiunea cărții se petrece în spațiu, mai exact pe planeta Worlorn. Ne este adusă la cunoștință istoria planetei, de când era o stea solitară, rătăcind fără țintă, o paria a creației. După secole de cădere printre spațiile reci și pustii dintre sori, s-a prezis că Worlorn va înconjura Roata de Foc o singură dată după care va intra din nou în bezna din Lizieră. Prezicerea s-a adeverit iar planeta s-a apropiat de lumină, eveniment ce a dus la un secol de furtuni, ghețuri topindu-se, vulcani erupând și cutremure. Încet, Worlorn a căpătat viață. În anul 589 a început Festivalul Lizierei, la care Worlorn a luat parte. Vreme de cinci ani, Worlorn s-a apropiat de sursa de lumină; alți cinci ani s-a depărtat de ea. În 599 Festivalul s-a sfârșit, Worlorn a intrat în zona crepusculară și a început să se prăvălească spre noapte.

Ajungând mai aproape de timpurile noastre, Dirk t'Larien, aflat pe planeta Braque contemplă giuvaierul roșu, primit de la fosta lui iubită. Micuța piatră semnifică promisiunea pe care cei doi și-au făcut-o: Trimite-mi suvenirul acesta și voi veni. Indiferent unde mă aflu, indiferent cât de mult timp a trecut, indiferent ce s-a petrecut între noi. Voi veni și nu voi pune nicio întrebare. Întorcând situația pe toate părțile, negând și apoi acceptându-și sentimentele care încă-l leagă de Gwen, Dirk se urcă la bordul navei Fiorul Dușmanilor Uitați și călătorește de la Braque până pe Worlorn, unde îl așteaptă marea sa iubire. Întâlnirea dintre cei doi nu ia exact forma la care s-a așteptat, Gewn dându-i de înțeles că ea a trecut peste relația lor, acum fiind căsătorită cu Jaan Vikary. Totuși, motivul pentru care Dirk a fost chemat, nu devine clar prea rapid. Gwen este ecologistă și se află pe Worlorn pentru a încerca să salveze planeta sau ce se mai putea salva din speciile ce-și aveau casa pe tărâmurile ei. Acesta pare a fi și motivul pentru care Dirk se află acolo - cel puțin până când Ruark, colegul de proiect al lui Gwen și confidentul acesteia, aruncă o lumină nouă asupra poveștii, arătând că aparențele înșeală.

Până să treacă de sfertul cărții, cititorul deja își face griji legate de soarta planetei, se întreabă care este de fapt legătura dintre Jaan Vikary și Gwen, mai adaugă niște griji și pentru aceasta din urmă și în același timp este fascinat de locurile descrise de pe Worlorn. Ținând cont că atât la vegetație cât și la faună au participat paisprezece planete, fiecare aducând câte ceva, descrierile sunt cel puțin interesante.  Universul creat de George R.R. Martin în „Lumina ce se stinge” este incredibil! Faptul că cititorul asistă la reconstruirea unei lumi, nu face decât să-l captiveze indiferent de voința acestuia - știu ce spun! Sunteți invitații mei să vă lăsați fermecați...

„Lumina ce se stinge” mi-a spulberat iluziile despre ce este și ce poate face ficțiunea, despre puterea imaginației - Michael Chabon