hai că mai trebuie să sun pe cineva

Cică vezi mai ușor când începe. Finalul s-ar putea să te ia prin surprindere. Fantezii.

Acum, nu știu de ce „mă obosește” mi s-a părut o chestie spusă la momentul potrivit - probabil pentru că a fost, zic. Tot mă întrebam eu dacă momentele alea de liniște sunt confortabile doar pentru mine. Diseară o să tăcem iar. Apoi mă voi întoarce acasă convinsă că nu știu unde mi-e capul și pornită să îmi schimb numărul de telefon, numele și adresa. Ceea ce nu se va întâmpla. De fapt, nu-mi place mie jocul ăsta? Până la urmă nu mă oprește nimeni să zic „pas” până când nu mai sunt runde rămase. Ba da, ar fi cineva care mă oprește, dar mă oprește și să fac vreun pas în față și să fac vreo doi, trei în spate. Gardianul nu-știu-cui. A fost trimis din regatul inteligento-ai-mai-fost-aici. Am auzit de la cunoștințe că își dă multe palme peste față atunci când mă hotărăsc eu să iau decizii legate de cum o să-mi petrec serile. Nu pot să-l condamn.

Ultima carte citită îmi spune că îmi petrec timpul cu un sociopat. Faptul că „pat” intră în alcătuirea cuvântului nu face decât să-mi provoace o criză de râs. Nu știu cât de potrivit este să spun scriu, că cine se aseamănă se adună. Măcar noi ne adunăm răruț că-i mai drăguț - și restul timpului e ocupat de zâne care nu există. Regula conform căreia mor zâne atunci când nu crezi în ele, se aplică și aici? Nu m-ar deranja. Cât timp pot să aleg eu zâna care dispare. Știi ce zic? :)

Nu alegem zâna care merge la ceainărie - deși am impresia că e genul greșit. Mai știm noi pe cineva așa: îi place să bea cafea și să stea printre cărți dar n-ar citi una din copertă în copertă. Alegem zâna - aș putea folosi pluralul dar sunt finuță - care se machiază strident și probabil așa o s-o învețe și pe minunata ei zână-fiică. Pentru că există o zână-fiică și o zână-familie. Da, asta se poate duce. E amuzant și cu zânele astea, dar nu prea. Noi să fim sănătoși!