Some people care too much. I think it's called love.

Fericire.. fericire.. 

Deja nu mai e o surpriză. Concluziile s-au adunat și contopit până când toată lumea a înțeles că am slăvit zeii greșiți. Până la urmă, dacă facem scurtcircuit atunci când încercăm să descriem culori de ce să ne deranjăm neuronii pentru subiecte mult mai complicate? Ca să nu mai spun că răspunsurile nu fac decât să ceară explicații pe care nimeni nu poate să le dea. 

Trandafirii nu sunt făcuți să moară, indiferent ce spun versurile, realitatea dovedește contrariul. Iar asta mă poate face să deschid paranteze peste paranteze care ar bloca sursa de aer abia găsit - mă voi abține. Să jucăm cărțile pe care le avem, zic. Iar pentru a nu uita planetele, responsabile pentru împărțirea pachetului, îmi voi retrage plângerile. Poate nu știu ele să lipească unde trebuie, dar știu când și de ce să taie pe linia punctată. 

Îmbrățișările nu și-au redus strânsoare așa cum scria printre reguli. Vizitele nu s-au rărit. Speranțele s-au înmulțit. Timpul nu și-a mai lăsat amprenta pe nicăieri. Cărțile au tot călătorit. Opțiunile încă nu au destule minute. Defectele își au locul lor și sunt cunoscute până la cele mai mici detalii. Scuzele ies din discuție. Motivele ne-au anunțat că a venit timpul să întoarcem situația în favoarea noastră și să ne gândim la un armistițiu cel puțin până o să ningă. Miezul nopții, artificiile și șampania pot fi arestate cu dreptul de a nu spune nimic. 

..dacă te-ai opri pentru un moment și-ai lua în seamă,

atunci ai înțelege ce înseamnă.