For the love that I hate, I'm going to hell

Ca să mă potrivesc în peisaj, voi spune că ești ca ploaia într-o dimineață de luni, așa că mi-am luat scutire pentru toate zilele de luni pe următorii 100 de ani - ca să fiu sigură. Ce ar spune cărțile cu și despre superstiții despre un dans rapid cu însuși Diavolul? Ce ar șușoti lumea dacă s-ar afla că l-ai călcat pe picior și atunci el te-a strâns de mână cu o putere ridicol de mare? Să nu dăm totul din casă totuși - să dansăm.

Dacă ți-a fost dor de pelerina roșie poți să te bucuri pe termen nelimitat de întoarcerea ei în garderoba destinului tău. Ți-aș putea spune ce-mi dezvăluie zațul de la cafeaua ta dar m-ar acuza de trișat și probabil ar rupe logodna. Nu e doar în seara asta, nu se leagă de acum o săptămână, nu e doar un pasaj secret al zilelor de duminică, n-are ca motiv lumânările aprinse în serile de vineri, e doar poezia nopții. 

Blestemele nu au bani pentru biletul de avion așa că va trebui să-ți aștept întoarcerea și să ți le trimit împreună cu o bufniță ca să înțelegi de la cine sunt. Apoi, până să îți construiești noile granițe vei avea mult de săpat după cele vechi. Așa se întâmplă când lași noroiul să se adune în timp ce vinul scade vizibil. 

Ideea e că vrăjile nu mai sunt ca pe vremuri iar aburul care trebuie să iasă din cazane a fost înlocuit cu ceva care-ți face ochii să lăcrimeze. O tragedie pentru un rimel ca cel de ieri. Partea grea pare a fi așteptarea ca dansul să-și facă efectul, poezia să fie recitată sub lună plină, poțiunea să fie terminată prin adăugarea sufletului lipsă, întoarcerea ta și blocarea trecutului. Apoi vei rămâne doar tu și Diavolul, dezbrăcați într-o cutie neagră cu capac argintiu. Iar eu mă voi plimba pe sub teii morți de lângă parc. Doar pentru efectul dramatic voi păstra pandantivul - deci, să lăsăm bătrânul liliac să-și joace rolul.