Sistemul dă o mare eroare.

De parcă mi-ar fi plăcut întotdeauna și nu s-ar fi schimbat nimic. Poate de-asta ar fi trebuit să aleg diferit. Să rămân la crinii mei, la florile de liliac și la tot ce știai tu că aș alege. 

Tot schimbai melodiile fără să știi ce spuneau de fapt. Fugi de orice te-ar lega de o discuție neterminată. Ți-e frică de finalul deja inevitabil și te ascunzi după dor și iubire. Norocul tău că ele te ascund destul de bine iar eu am înțeles că așa uiți tu mai ușor. E bine. E normal. E exact ce mă așteptam să faci după săptămâni bune. Totuși, câteodată răscolești prea multe, prea mult. Atunci te întorci la schimbatul melodiilor și camuflezi subiectul cum știi mai bine. Ar putea fi talentul tău principal dacă nu le-aș cunoaște pe restul. 

Cortina se va ridica într-o zi, crede-mă. Iar atunci mă vei urî pentru că ai pierdut timpul încercând să prinzi stele căzătoare. Vei realiza că șansele au fost mici încă de la început, că din toate a ieșit ceva bun de povestit peste ani, că timpul va transforma începutul într-un subiect tabu, iar continuarea și finalul în aburi toxici. Chiar și așa, poartă-te de parcă ai fi avut de ales. Nu-i lăsa să știe cât ți-a luat să treci cu adevărat de ultima pagină. Nu-mi spune nici mie. Ignoră timpul - oricum trece. 

Nu alerga. Nu așa funcționează. Trebuie să aștepți până se deblochează toate și te poți mișca la fel ca înainte. Nu încerca să faci ceva doar pentru că așa obișnuiai. O să simți ura și mai tare. Lasă-le pe toate să se întoarcă la tine și acceptă-le doar pe cele de care ai nevoie. Fă curățenie în tot ce poți face. Renunță la umbrelă și amintește-ți doar pe timpul zilei, cum era. 

Ieși din grup. Ideile te vor părăsi și nu vei mai crede în nimic mult timp. Apoi, când te vei întâlni cu vechi convingeri le vei ocoli știind că sunt doar fundături. Cică asta ajută la ceva, dar nu știu să-ți explic la ce. N-am ajuns așa departe. Ideea e să nu negi. Da, timpul ucide mai mult decât speranțe și nu ajută la vindecări - sunt doar devieri de la drum. Ca trandafirii mei - preferințe trecătoare. 

Încă ceva; continuă să adaugi scorțișoară.

Postări populare