Revoluție

Numai de dragul orgoliului meu nu am vrut să las ziua asta să treacă fără să scriu ceva, oricât de alambicat. Nu pot încă să-mi explic într-un mod clar ce a avut atât de special această zi, dar parcă munții s-au mai mutat câțiva centimetri spre lumină. Parcă și zăpada de pe vârful lor a început să sclipească diferit. Parcă azi a fost bine.

Trebuie să țin minte că din această clipă au început să-mi placă trandafirii. Ei și nimic altceva. Până și iubitele flori de liliac mă lasă rece în momentul ăsta. Toată ziua m-am gândit că sunt șanse să fi tâmpit cu totul, dar trandafirii chiar sunt frumoși. E ciudat - de parcă nu i-am mai văzut niciodată până acum.

Trecând peste, acum că septembrie o să se termine, vă rog să mă treziți când va începe vara lui 2014. Până atunci, mâine este încă luni. Ceea ce anul ăsta este de bine. Ore drăguțe. Mai bine spus, ziua de joi a anului trecut s-a transformat în ziua de luni a acestui an. Și am descoperit că nu-mi pare rău. Până acum nu exista lucru mai tragic ca începutul de săptămână, iar acum parcă situația a devenit comică. Iar dacă și mâine plouă toată ziua - ca azi -, va trebui să aleg între a-mi chinui picioarele cu balerinii prin apă și frig, sau a-mi sacrifica botinele - la fel de roșii precum trandafirii din imagine. N-am idee. Nu-mi pasă. Mâine e luni și mă voi trezi fără stres. Mâine e luni și n-am niciun fel de grijă că ceva nu va merge bine. Mâine e luni și sper să ajung la ciocolata caldă promisă. Mâine e luni și sper să retrăiesc o zi de joi trecută. 

Pe scurt, mâine băgăm iar cuțitul pentru șase ore; după care așteptăm și așteptăm.