Colț de suflet

Făcând ordine printre emoțiile pentru ziua de luni, sertarele cu fotografii pierdute, cuferele pline de parfum și gențile decolorate, am ajuns la concluzia că dorul o să fie mereu mai puternic la început de an școlar. Și nu mă pot abține să-mi imaginez pe unde o fi ajuns brățara roz pentru care am oprit petrecerea acum câțiva ani. Sau dacă avem aceleași amintiri.

Piesele de teatru sunt plăcute numai pentru unii. Cum rămâne cu cei pe care greu îi faci să simtă nostalgia - acră ce-i drept. Dar există dovezi că îți place limonada. Poate n-ar fi chiar o cauză pierdută dar n-ar fi departe. 

Și apoi, cu relațiile e mereu aceeași poveste. Când te întorci de unde singur ai plecat nu mai găsești ce ai lăsat. Pentru că timpul nu se oprește și oamenii nu te așteaptă, așa cum nici tu nu-i aștepți.

Noroc că odată la o sută de ani se găsesc părți bune ale monotoniei. Oricât de mult aș trage eu de motive, tot nu mi se pare fabulos și ar trebui să fie ceva diferit, colorat, exploziv. Să dăm vina pe oricine dar nu pe noi. Să facem și anul ăsta tot la fel, apoi să ne continuăm tangoul în altă parte.

Hai că și tu o să pleci.