"Secretele de familie" de Serge Tisseron


Posibilitatea de a păstra un secret este strâns legată de stima de sine și de libertate individului. Avem cu toții dreptul la intimitate fizică și psihică, însă, atunci când păstrarea secretului nu mai este motivată de apărarea propriei persoane, ci din teama de a-l evoca, alegerea păstrării sale își schimbă sensul. Pe lângă schimbarea acestui sens, efectele (de cele mai multe ori negative) păstrării secretului sunt vizibile atât la cel care-l păstrează, cât și la apropiații lui, dar în special la copiii acestuia. Aceasta este și ideea pe care se bazează cartea de față: în cazurile în care părintele încearcă să ascundă un eveniment dureros din propria viața sau din viețile strămoșilor săi, copilul ajunge să-l intuiască întotdeauna. Până la urmă, cel mic nu caută să afle ce i se ascunde, atunci când nu i se ascunde nimic.
Cu toate că se ia în considerare importanța dezvăluirii secretelor de familie, în niciun caz nu se încurajează exhibiționismul zilelor noastre, prezent în cazurile vedetelor sau chiar ale necunoscuților, prin care aceștia își prezintă povestea vieții lor cu speranța că va ajunge bestseller.

Autorul, psihiatru și psihanalist cu o vastă experiență în ce înseamnă secrete de familie și ce urmări pot avea acestea, a observat de-a lungul timpului că ființa umană ajunge până la urmă să-și exprime propriile trăiri prin intermediul propriului corp. Pe lângă asta, odată cu apariția unui secret, apar și reguli care au ca scop interzicerea anumitor cuvinte sau comportamente ce pot face referire la secretul respectiv (nu vorbești de funie în casa spânzuratului, nici despre crimă în casa fiului unui criminal). Nerespectarea acestor interdicții poate conduce la scene dramatice, persoane care brusc de întristează, se enervează sau părăsesc locul în care a avut loc discuția inconfortabilă.

Conflictul între dorința de a spune și dorința de a tăinui ajunge să fie transmis de la părinți la copii, aceștia din urmă aflându-se prinși între speranța de a-și înțelege părinții și teama de a nu le provoca durere prin aducerea în discuție a unui subiect sensibil. Această interiorizare a blocajului este drumul spre apariția unor simptome stranii, determinate de sentimentul de insecuritate al copilului, dar și de poveștile pe care acesta le creează în mintea sa pentru a-și explica realitatea.


În ceea ce privește secretul, importanța evenimentului în sine este mai mică față de importanța felului în care acest eveniment a fost trăit. Acest din urmă aspect duce la împărțirea secretelor în două categorii: secrete bune și secrete rele – primele evidențiindu-se prin faptul că nu produc conflicte interioare. Așadar, tocmai conflictele interioare provocate de secretele rele produc efecte și asupra comportamentului exterior și îi fac pe cei din jur, dar în special pe copii, să trăiască cu impresia că sunt ținuți la distanță de un lucru foarte important și dureros. 

Atenția este atrasă asupra copiilor deoarece aceștia, prin felul lor de a se considera cauza tuturor lucrurilor pe care le observă, pot foarte ușor să ajungă la concluzia că ceea ce li se asunde este despre ei. Fie că vor sau nu, părinții reușesc întotdeauna să transmită generației următoare anumite lucruri pe care poate ar fi dorit să le păstreze secrete, cu toate acestea, transmiterea diverselor trăsături psihice este influențată și de adaptarea și transformarea psihicului copilului.

Cartea conține și un subcapitol dedicat felului în care cărțile alese pentru a fi citite copilului pot fi selecționate mai mult sau mai puțin conștient pe baza mesajului pe care adultul nu dorește să-l transmită deschis, dar ajunge să-l comunice prin ce și cum citește, fie că vorbim despre pauze lungi, evitarea anumitor fragmente sau schimbarea unor întâmplări din povestea citită.

Pe scurt și poate cel mai important de reținut, "Secretele de familie" ne vorbește despre impactul pe care îl au secretele în dinamica familială, importanța asimilării trecutului și conștientizarea faptului că acesta se află înaintea noastră, alături de viitor.

Comentarii

Postări populare