„Violența în școală: ajută-ți copilul să-i facă față” de Catherine DePino

Într-un timp, mă trezeam din ce în ce mai des în mijlocul unor discuții despre cât sunt de violenți unii copiii și cum ar trebui să reacționeze cei care le sunt victime. Cu toate că nu citisem cine știe câte materiale în acest sens, mereu îmi apăram principiul conform căruia să răspunzi violenței cu violență, nu duce la nimic bun. Dezbaterile acestui subiect m-au dus în situația în care, aflându-mă la bibliotecă și cumva mânată de dorința de a afla dacă mă apropii sau nu de niște idei cât de cât corecte legate de felul în care ar trebui să îți înveți copilul să reacționeze în fața unui coleg mai violent, am sărit imediat pe cartea lui Catherine DePino.

Unul dintre cei mai importanți factori, din punctul de vedere al autoarei, este reprezentat de felul în care părinții colaborează cu profesorii, directorul, psihologul și gardianul școlii. De la explicațiile oferite acasă copilului, la situațiile în care părintele poate merge la școală pentru a vorbi direct cu un cadru didactic, toate acestea îi formează copilului o listă cu alegerile pe care le poate face în caz că se află într-un conflict cu alt coleg sau alți colegi. Cu toate că poate părea simplu, mai există și varianta în care copilul nu dorește să povestească situațiile conflictuale de la școală, fie din cazul rușinii, fie din frica de a nu le accentua. Aici apare încrederea pe care copilul ar trebui să o aibă în părinți și profesori, încredere ce trebuie clădită de aceștia din urmă. Situațiile în care copilul merge să ceară ajutorul unui adult, iar răspunsul primit este un ridicat din umeri sau o părere de rău că nu se poate face nimic, vor duce în timp la credința conform căreia, odată atacat, copilul este pe cont propriu și nu are pe ajutorul cui să se bazeze, iar din acest punct, deciziile luate de acesta pot să ducă la situații din ce în ce mai complicate. 

Orice problemă de acest gen poate fi rezolvată dacă vă străduiți să comunicați cu copilul dumneavoastră. Gândiți-vă cum să îi serviți sfaturi bune copilului dumneavoastră în doze mici. Este important să îl ascultați când să spune ce are pe suflet, să vă abțineți să vorbiți prea mult și să nu vă impacientați dacă urmează o perioadă de tăcere, în care copilul își formulează gândurile și întrebările.

O idee care mie mi s-a părut foarte bună și la care nu mă gândisem până să o întâlnesc în această carte este jocul pe roluri. Mai exact, în timp ce părintele îi vorbește copilului despre situațiile cu care s-ar putea întâlni - fie că este ignorat, exclus, jignit, amenințat sau lovit - îi poate arăta sub forma unui joc și felul în care ar putea să reacționeze. De preferat ar fi ca alegerea unei reacții să fie lăsată în primă fază deciziei copilului, iar apoi, în caz că este nevoie, părintele poate să explice mai pe larg de ce este o decizie ce-l poate ajuta sau nu. În același timp, părintele poate să povestească unele dintre situațiile prin care a trecut el cu anumiți colegi mai dificili, acest lucru putând să-i dea copilului curajul de a se deschide legat de ce se întâmplă la școală. 

Recunoscând că personalul școlii nu poate să stea efectiv cu ochii pe fiecare copil în parte, Catherine DePino consideră că prudența este răspunsul evitării situațiilor violente ce pot apărea din diverse motive. De la alegerea anturajului, la alegerea drumului pe care să meargă acasă, a felului în care vorbește sau a posturii pe care o adoptă, toate sunt mici alegeri care fac mari diferențe în probabilitatea de a te întâlni cu un coleg violent, de a termina conflictul sau de a-l continua. În același scop, copilul trebuie să știe unde se află gardianul școlii și să poată identifica un polițist după uniformă - lucru care o să-l ajute atunci când este expus unui comportament agresiv, iar în jurul său nu se află alt adult la care să poată apela.

Există cazuri în care adultul de la care copilul cere ajutor, cu toate că are intenții bune, să nu ofere ajutorul în cel mai constructiv mod. Este întotdeauna important să comunicăm și să fim atenți atunci când copilul ne povestește o situație mai delicată prin care trece, tocmai pentru a evita să oferim variante de rezolvare care ar înrăutăți situația. În acest sens, este recomandat să găsim cât mai multe soluții pe care să le explicăm și să le discutăm împreună cu copilul pentru a afla care consideră el că l-ar ajuta mai mult și s-ar potrivi mai bine în situația lui. 

Această carte încurajează educarea copilului într-un mod care să-i dezvolte capacitatea de a-i citi pe cei din jur. Cu toate că accentul este pus pe felul în care persoanele violente pot fi evitate, ignorate sau abordate de către un adult, este prezentă și ideea conform căreia, în acest proces, poate să intre și etapa în care copilul să înțeleagă perspectiva colegului agresiv, etapă care-l poate ajuta să recunoască pe viitor persoanele violente și să știe cum ar fi cel mai bine să se comporte în jurul lor, dar și să-și cunoască propriile limite și pe cele ale persoanei cu care intră în conflict.