„Lumina pe care am pierdut-o” de Jill Santopolo

- A spus că ea crede că fiecare relație amoroasă în care se implică e un fel de foc. Că unele relații sunt ca un foc sălbatic - sunt puternice și pasionale, și maiestuoase, și periculoase, și au capacitatea să te ardă chiar înainte să-ți dai seama că ai fost mistuită. Că unele relații sunt ca un foc în cămin - sunt solide și stabile, și drăguțe, și hrănitoare. 

„Lumina pe care am pierdut-o” are doi protagoniști: Lucy și Gabe. Personal, am avut o relație complicată cu ambii, fiind indecisă de partea cui ar trebui să fiu și dacă faptele lor sunt într-adevăr dictate de o iubire infinită, dacă această iubire vine din ambele părți etc. Ca să aibă totuși sens ce vă spun scriu, e important de știut că Lucy și Gabe s-au cunoscut în perioada studenției, flacăra iubirii lor aprinzându-se chiar în ziua de 11 septembrie 2001. Pe lângă felul evident în care ziua de 11 septembrie a schimbat viața multor oameni, viețile celor doi tineri au fost marcate de tragicul eveniment și au primit șansa unei mari povești de dragoste în aceeași zi. Bulversați încă de mersul lucrurilor, drumurile li se despart și fiecare-și continuă povestea pe cont propriu - deocamdată.

Pe parcursul poveștii, drumurile lor se mai întâlnesc, dar alegerile fiecăruia par să îi tragă la poli opuși. Aici ajung la elementul care mi-a displăcut cel mai mult și anume egoismul personajelor. Chiar dacă toată povestea poate fi privită ca o iubire tragică și copleșitor de frumoasă - așa cum e numită de Kirkus Reviews - dacă cititorul își scoate ochelarii cu lentile roz, iubirea nu se mai arată așa frumoasă.

Jill Santopolo le-a oferit personajelor țeluri complet diferite, iar diferența dintre acestea o ține pe Lucy în New York și pe Gabe îl trimite în Orientul Mijlociu. După această despărțire, Lucy îl întâlnește pe Darren, omul cu care urmează să-și întemeieze o familie, dar asta nu înseamnă că renunță la legătura cu Gabe - sau că acesta din urmă, din iubire și din dorința de a o lăsa liniștită și fericită, se retrage. Din contră! Cu toate că este mai dificilă comunicarea, cei doi continuă să apeleze unul la celălalt atunci când apare vreo problemă sau când au remușcări cu privire la trecut. Darren sau copiii pe care îi are cu acesta, nu o împiedică pe Lucy să fie alături de Gabe atunci când acesta îi cere ajutorul și cu toate că Darren încearcă să fie cât mai înțelegător cu situația dată, lucrurile încep să pară ciudate și nepotrivite în scurt timp. 

Acum despre egoism. Pe tot parcursul lecturii, Lucy face o comparație continuă între Darren care pare să nu o înțeleagă și Gabe care o înțelege întotdeauna - sau așa i se pare ei. Darren dorește să-i îndeplinească dorințele, dar să facă asta ținând cont numai de stilul său, iar Gabe vrea să o aibă alături în timp ce-și îndeplinește propriile dorințe. Există o lipsă evidentă de comunicare între Lucy și Darren, fapt care duce la încurcături de situație cum nici nu vă puteți imagina, dar și aceste încurcături nu fac decât să pună în lumină iubirea din perspectiva fiecărui personaj în parte și felul în care aceste perspective nu se întâlnesc într-un punct comun.

Cu toate că a fost o lectură plăcută și o recomand, mi se par importante aceste minusuri care tot apar pe parcurs și care transformă iubirea în cu totul altceva. Felul în care fiecare personaj este în mare parte interesat de propriul bine și nu pare niciunul dintre ei dornic de sacrificiu spre binele celuilalt, este o realitate pe care cititorul o poate recunoaște mai greu sau mai ușor, doar să o recunoască și să nu o confunde cu cine știe ce sentiment nobil. Povestea este una interesantă și ușor de citit, scrisă din perspectiva lui Lucy, ca o scrisoare ce urmează să-i fie trimisă lui Gabe. De aici și felul în care totul pare să fie despre iubire, Lucy fiind prea orbită de propriile sentimente (sau de propria lumină) ca să vadă și ce primește înapoi de la cei din jurul ei. Dacă pierderea luminii a meritat sau nu, aflați doar citind cartea! :)

Lectură plăcută!