B de la Ban(al)

- Copilă, știi la fel de bine ca mine că și ție îți plac.

- Cui nu îi plac? Dar nici chiar așa. Nu e bine să transformi plăcerea în patologie, știi ce zic?

- Fiecare cu drumul lui, îți amintești?

- Da, dar...

- Nu, nu, nu. Doar amintește-ți și atât. Fără dar. Faptul că limitele tale sunt diferite, nu înseamnă că limitele altora nu au aceeași importanță. Dacă eu ți-aș spune că „asta e, așa e viața, acomodează-te”? Nu cred că ne-am mai vedea așa des.

- Ceea ce vreau eu să spun e că finalitatea e diferită. În cazul limitei mele - dacă așa dorești să îi spui - nu mai există soluție, nu poți să repari stricăciunea făcută, nu poți să te întorci și să trăiești de parcă limita respectivă nu a fost depășită. Înțelegi? În cazul limitei care mă deranjează pe mine, soluții există.

- Atunci lasă oamenii să le găsească.

- Și dacă nu le găsesc?

- Și dacă nu le găsesc, ce? Să revenim la discuția în care îți explic cum nu e treaba ta să schimbi drumul unui om? Chiar dacă drumul indicat de tine e mai ușor, chiar dacă pare evident că e varianta corectă, nu e treaba ta. Desigur, poți să vii cu un sfat atunci când consideri că este cazul, dar nu să-ți faci din asta o misiune permanentă. Fiecare trăiește în lumea lui, iar în fiecare lume, granițele sunt diferite. 

- Deci ar trebui să stau și să mă uit? Să ignor o greșeală evidentă?

- Copilă, e o greșeală pentru tine, pentru alții poate fi sensul întregii vieți.