„Curajul de a fi vulnerabil” de Brené Brown

Important nu e cel care critică; nici acela care arată cum se împiedică omul puternic sau care spune cum ar putea cel care face un lucru să-l facă mai bine. Lauda i se cuvine celui ce se află în arenă, a cărui față e năclăită de praf, sânge și sudoare; celui ce se luptă cu mult curaj; celui care să greș iar și iar, pentru că nu există efort fără greșeală și neajunsuri; celui ce se străduiește să înfăptuiască tot ce trebuie înfăptuit; celui ce cunoaște entuziasmul și devotamentul și care se dăruiește unei cauze demne de laudă; celui care, în cele din urmă, cunoaște, în cel mai bun caz, triumful unei mărețe realizări, iar în cel mai rău caz, dacă dă greș, măcar greșește dovedind un curaj fără limite... 

- Theodore Roosevelt

Într-o lume în care să fii puternic înseamnă să susții că nimic din jur nu te afectează, această carte ar trebui să fie lectură obligatorie! Desigur, mai corect ar fi să spun că „într-o lume în care te minți atât pe tine, cât și pe ceilalți, că nimic nu te afectează”, dar asta presupun că știe fiecare în parte. Nu cred că există persoană care să nu fi insistat cu încăpățânare că o anumită situație nu o deranjează, doar pentru a părea mai curajoasă. Puțini oameni își dau seama pe parcursul acestui joc că adevăratul curaj îl au cei care își recunosc vulnerabilitățile. De ce? Pentru că lor nu le e frică de ce o să spună lumea și pentru că înțeleg natura umană. Aparent, societatea vrea să construiască roboți care să nu-i încurce planurile cu emoții inutile sau cine știe ce trăiri specifice omului. Trist este că mulți pică în această capcană și își refuză dreptul de a simți și de a recunoaște ceea ce simt, doar pentru a menține o imagine falsă, o imagine care îi va costa în final, propria împlinire.

În urma cercetărilor sale, autoarea a descoperit că majoritatea oamenilor refuză ideea conform căreia a greși este omenește, iar perfecțiunea este un concept fals, imposibil de îndeplinit. Numai gândindu-ne la faptul că fiecare om e diferit în felul său și că fiecare avem propria ideea legată de cum ar trebui să arate perfecțiunea, ar putea fi un indiciu destul de bun legat de imposibilitatea atingerii acesteia - pentru cei mai competitivi, aceasta nu este o provocare. Pe lângă perfecționism, autoarea atinge și tema narcisismului care, prin prisma vulnerabilității, nu pare să fie decât frica de a fi un om obișnuit, frica de a nu te simți îndeajuns pentru a fi observat de cei din jur, pentru a fi iubit și acceptat și pentru a simți că viața ta este importantă. Această frică pornește de la cultura noastră care ne învață că o viață obișnuită este lipsită de sens, iar că valoarea noastră, ca persoane, vine din numărul de like-uri primite pe Facebook sau alte rețele asemănătoare.

Brené Brown explică importanța acceptării vulnerabilității atât în viața personală, cât și în cea profesională. Reumanizarea muncii este o idee ce apare constant în „Curajul de a fi vulnerabil”, scoțându-se în evidență importanța acceptării vulnerabilității în organizații. Angajații răpuși de rușine, înfricoșați de părerea celorlalți și de felul în care urmează să fie judecați, vor face tot posibilul să lucreze cât mai safe, dovedind o implicare și o creativitate scăzute. Același lucru se poate spune și despre sistemul educațional. Sunt sigură că au existat situații în care ați evitat să puneți o întrebare unui profesor, frica fiind cauzată de posibilitatea enervării profesorului respectiv sau de comentariile sau râsetelor venite din partea colegilor.

Atunci când nu ne pasă de ceea ce cred ceilalți, ne pierdem capacitatea de a stabili legături profunde cu alți oameni. Iar când ceea ce cred ceilalți ajunge să ne definească, ne pierdem capacitatea de a mai fi vulnerabili. Dacă respingem toate criticile, nu mai avem de unde să luăm termenii de comparație, care sunt atât de importanți; iar, dacă ne expunem totalmente criticilor încărcate de ură, spiritul nostru va fi strivit. 

În legătură cu acest citat, ideea este să discernem ce este adevărat și ce este fals din criticile și cinismul celorlalți la adresa noastră. Multe dintre criticile cu care ne confruntăm nu au legătură cu noi, multe provin din nevoia altei persoane de a se simți mai bine, făcând pe altcineva să se simtă rău. Mi se pare foarte important să ne educăm atenția acordată criticilor primite din partea celor din jurul nostru. Există critici care au ca scop să ne ajute în evoluția noastră și critici care au ca scop să ne taie din aripi - cele din urmă sunt, de cele mai multe ori, spunse sub formă de atac. Așa cum încercam să explic într-o situație întâmplată de curând, dacă un străin spune despre tine că ești prost, te înjură sau te atacă verbal în vreun fel, ceea ce spune străinul respectiv nu are nicio legătură cu tine. În locul tău putea să fie oricine, dacă omul ăla simțea să înjure în momentul ăla, detaliile erau neimportante. Situația se poate mula pe mai multe întâmplări, fie că e vorba de un coleg de muncă, un vecin, un fost prieten. Dacă omul respectiv nu te cunoaște, nu mai face parte din viața ta în momentul prezent sau pur și simplu știi că nu are toate detaliile care i-ar trebui pentru o anumită afirmație, ceea ce spune, felul în care te cataloghează și sfaturile pe care ți le dă sunt despre el. 

Pentru că nevoile cele mai importante ale omului sunt de iubire și apartenență, prieteniile cu vergeturi, așa cum sunt numite în carte, mi se par extrem de importante, dar ignorate în fața cantității - care pare mult mai populară. Prieteniile cu vergeturi sunt acele prietenii a căror legătură a fost trasă și întinsă până când a devenit parte a vieții celor două persoane, ca o a doua piele care conține și câteva cicatrice, ca amintire a celor prin care persoanele au trecut. Aceste prietenii par a fi puse pe planul secundar, cel principal fiind ocupat de „prieteniile” făcute în scopul de a câștiga aprobarea unor străini care sunt răutăcioși, meschini sau mult prea „șmecheri”. Păstrându-mă în aceeași zonă, apartenență nu se găsește atunci când e nevoie de adaptare. Poate din acest motiv se trezesc din ce în ce mai mulți oameni în grupuri care nu îi reprezintă. Apartenența o găsește alături de oamenii care te acceptă așa cum ești și care îți seamănă. Faptul că poți să te adaptezi normelor unui grup, nu înseamnă că aparții acelui grup. Cel mai probabil, cu timpul, vei obosi să menții o imagina falsă și te vei îndepărta, încet, de grupul respectiv. 

!!!! #curajuldeafivulnerabil #daringgreatly #brenebrown #curteavechepublishing

A post shared by Anna (@annaswordss) on Aug 19, 2017 at 5:02am PDT

Tragice mi se mai par și atributele asociate feminității și masculinității. Conform societății, femeile trebuie să fie: drăguțe, slăbuțe, modeste, tăcute, mame și soții. În colțul opus, bărbații trebuie să dea dovadă de spirit învingător, agresivitate, autocontrol emoțional, spirit dominator, comportament de afemeiat, încredere în sine, seriozitate în muncă, atitudine superioară față de femei și dispreț pentru homosexualitate. Atunci când aceste atribute nu sunt îndeplinite, apare rușinea, ești judecat, ești jignit etc. Evident, aceste cerințe sunt niște aberații, dar continuă să fie susținute. Chiar zilele trecute citeam un articol pe blogul unui bărbat în toată firea, care spunea că a simțit nevoia să își ceară scuze de la iubita lui, după ce a plâns în urma unui film. Multe alte astfel de exemple apar în cartea „Curajul de a fi vulnerabil”, exemple la care nici autoarea nu se aștepta. Așa cum aceasta din urmă declară, studiile ei se axau mai mult pe femei, considerând că viața acestora este mai afectată de vulnerabilitatea neacceptată. Surpriză! Pe parcursul interviurilor și în timpul anumitor prezentări făcute de ea, a descoperit că lumea bărbaților este o lume a suferinței neexprimate. Conform societății, bărbații nu au voie să simtă teamă, să arate teamă, să fie vulnerabili etc. Frica, în lumea bărbaților, este cea mai mare rușine. De la aceasta până la explicații privind nevoia de a privi filme porno sau „obligația” de a răspunde mereu afirmativ când vine vorba de a întreține relații sexuale, lumea bărbaților este înăbușită de cerințe care nu mai au de mult treabă cu umanitatea. O situație prezentată în carte care mi-a plăcut mult și care scoate în evidență o tradiție pe care am văzut-o din ce în ce mai des, e următoarea: o tipă se plânge că fostul ei prieten îi spunea că e grasă, de aici susține că bărbații mereu le cer femeilor să fie slabe și să arate bine. Un tip prezent la interviul respectiv, după ce descrie grijile pe care și le fac majoritatea bărbaților și care nu au legătură cu kilogramele femeii, îi răspunde tipei de mai devreme: „Asta pentru că era măgar. Nu pentru că era bărbat.” - așa ceva! Tradiția de care vorbeam mai devreme este generalizarea. Sigur știți despre ce vorbesc! Bărbații sunt porci, femeile sunt fufe (să fiu drăguță), bărbații înșeală, femeile sunt obsedate de felul în care arată, bărbații sunt un fel de animale nesimțite, femeile sunt numai după bani etc. Acum, faptul că tu, persoană care citești, ai avut o experiență sau mai multe, cu bărbați sau femei care te-au dezamăgit, sigur, sigur, nu înseamnă că toți bărbații sau toate femeile o să te dezamăgească. Sigur, viziunea noastră despre lume este construită din propriile experiențe, dar e important să vedem și mai departe de ele. X te-a înșelat, nu toți sunt X. Y a profitat de banii tăi, nu toți sunt Y. Înțelegeți ideea.

Hai că recenzia asta nu e lungă! :)

Ultimul punct pe care vreau să îl ating ține de parenting. Eu cred tare într-o idee, anume: „copiii învață ceea ce trăiesc” - este și titlul unei cărți. Această idee se regăsește și în cartea autoarei Brené Brown - cum spune chiar din titlul unui capitol „să îndrăznim să fim așa cum am vrea să fie copiii noștri”. Cu alte cuvinte, nu poți să îi ceri copilului să citească Shakespeare, iar tu, ca părinte, să te uiti pe Taraf - glumesc, dar nu prea. Dacă vrei să ai un copil care să comunice deschis despre ceea se simte, fă la fel. Dacă vrei să fie un copil activ, arată-i că și tu ești activ. Dacă vrei să mănânce sănătos, mănâncă și tu la fel. Desigur, copilul poate să ajungă la un moment dat la o vârstă și să își dea seama unde greșește adultul și ce nu trebuie să repete el, dar până acolo e cale lungă.

Cam așa cu cartea asta! E recomandat să ne amintim că suntem oameni, nu roboți (chiar și bărbații, ce surpriză!) și că vulnerabilitatea face parte din noi și ne ajută să evoluăm, să învățăm din situațiile mai dificile, nu să le evităm și să ne prefacem că nu există. Să fii vulnerabil înseamnă să îți asumi că nu știi ceva, fără să te simți inferior. Nu știi? Învață, citește, caută răspunsuri! Poate în viitor - poate unul apropiat - vom învăța că valoarea noastră nu scade atunci când cerem ajutorul cuiva, atunci când ne mărturisim sentimentele, atunci când nu știm o informație, atunci când avem un eșec etc. Schimbările propuse de această carte nu se vor întâmpla numai dacă le cerem de la ceilalți, se vor întâmpla dacă le încorporăm în propriul nostru comportament și ne ghidăm viața după ele. Este important să ținem minte că există o diferență între un om și comportamentul său - „ești rău” nu este același lucru cu „ai făcut ceva rău”. Dacă ai făcut ceva rău, poți să-ți schimbi comportamentul, dar dacă „ești rău”, ce șanse de schimbare mai sunt?

Lectură plăcută!

Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.

Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria Dezvoltare personală.