Sometimes it's not necessary to change. But..

Nimeni nu cunoştea pe nimeni, fiecare îşi vedea de treaba lui. Era o zi banală.
Îmi amintesc manualul albastru care stătea în faţa mea. Nu era al meu, dar îmi era frică de paginile lui. Încă îmi este. Îi simţeam parfumul colegei de bancă. N-am avut timp să-mi dau seama cu ce seamănă. Avusesem o temă grea. Toţi eram îngrămădiţi în jurul unei singure bănci.
Şi el, era acolo. Chiar lângă mine. Eram atentă 50% la ce scriu eu şi 50% la ceea ce face el, la scrisul grăbit şi împrăştiat. Lăsa spaţii mari între cuvinte.. să pară o temă mai lungă. Toţi ne folosim de şmecheria asta într-un moment.
Mâinile lui. Mereu mi-au plăcut mâinile lui. Puternice dar delicate. Nu le vedeam decât împreună cu un trandafir roşu, sau în cazul meu cu nişte flori de liliac.
Un sunet ciudat s-a auzit. Se sunase de intrare. Nicio problemă, nimeni nu era în pauză, toţi eram "călare pe problemă". Toţi, numai persoana care-şi scrisese tema nu avea niciun stres. Restul eram complet pe lângă.
Se aud paşi. Vine profa.
Muşuroiul se repede în bănci cu viteza luminii. De parcă nimic nu s-a întâmplat.
Eram la începutul unui început. Nu se aşteptau prea multe de la noi. Eram acolo ca să învăţăm ce n-am învăţat până atunci. Nu ne-am gândit...
Profa intră, îşi asează geanta pe catedră. Era toamnă, dar totuşi hainele ei arătau foarte bine, colorate şi elegante. Nu atăta ca o persoană care e acolo să dea note mici. Ne-a luat ceva să ne prindem de chestia asta...
Se uită la noi şi zâmbeşte.
- A reuşit cineva să-şi facă tema pentru azi?
Linişte.
- Nimeni?
Linişte.
Se ridică şi începe să se plimbe printre bănci. Vede că majoritatea aveam tema făcută. Ne mai priveşte puţin, aşa, în trecere şi porneşte spre catedră.
Se întoarce cu spatele.
- Bine. Cei care au copiat tema, să ridice mâna. Nu mă voi întoarce. Vă promit. Doar fiţi sinceri faţă de voi înşivă.
M-am gândit că glumeşte. Că se va întoarce. Dar până să-mi termin gândul, văd o mână ridicată. Era el. În ultima bancă, la fel ca mine. Era chiar acolo. Cu mâna cât de poate de ridicată. Singurul din clasă. Apoi au început să mai apară mâini. A apărut şi a mea. Dar deja nu mai eram în clasă. Eram blocată. El, singurul. Tocmai el.
- Gata? Pot să mă întorc acum?
Se aude un "da" mormăit.
- Sper că aţi fost sinceri... Azi o să vorbim despre...

Şi aşa ţi-ai arătat adevărata faţă. Aşa mi-ai demonstrat că meriţi. Desigur, asta era atunci. Acum e altă poveste..