„Nu ți-e scris în gene” de Oliver James

Mai curând, e un fapt dovedit că ceea ce ne face să fim asemănători părinților și bunicilor noștri este felul în care suntem crescuți: ce se transferă de la o generație la alta sunt felurile specifice în care polemizăm, ne amuzăm, facem glumițe ironice, preparăm feluri de mâncare delicioase, aplicăm corecții fizice, ne îmbrățișăm sau ne pierdem cumpătul mai iute sau mai greu.

Pornind de la ultimele descoperiri făcute în cadrul Proiectului Genomului Uman, Oliver James susține că nu genele sunt responsabile pentru perpetuarea trăsăturilor psihologice într-o familie. În același timp, este important de înțeles că nu se contrazice în niciun fel capacitatea de transmitere a unor caracteristici fizice, cum ar fi înălțimea, înfățișarea sau culoarea ochilor, dar că elemente precum bolile mintale, inteligența sau timiditatea nu sunt legate de ADN ci de felul în care copilul a fost crescut. Pe scurt, spune-mi cum ai fost crescut sau cine te-a crescut, ca să-ți spun cine ești.

Foarte important de menționat mi se pare și faptul că această teorie conform căreia felul în care ai fost crescut te influențează, nu se referă doar la varianta în care tu, ca adult, urmează să repeți exact ce ai trăit în copilărie. La fel de posibil este să te comporți complet diferit de persoanele care te-au crescut sau, cu ajutorul terapiei poate, să găsești un echilibru și să eviți poziționarea în extreme. Conform lui Oliver James și a studiilor pe care acesta le invocă, grija parentală are impact asupra mai multor generații, iar iubirea vaccinează copiii împotriva adversităților ulterioare.

În cartea „Nu ți-e scris în gene” găsim identificate trei mecanisme prin care copiii ajung să le semene părinților: învățarea, modelarea și identificarea. Explicația pentru care aceste mecanisme funcționează, iar copiii ajung să le semene părinților poate părea ciudățică, dar este cauzată de dorința copilului mic de supraviețuire și realizarea faptului că supraviețuirea depinde în totalitate de adult, iar ce-l mai ușor mod de a-i intra în grații adultului și de a te face acceptat de acesta, este să-i copiezi comportamentul. Revenind, mecanismul învățării se referă la perioada în care părinții au grijă să îi spună copilului ce este bine și ce este rău, încurajează anumite activități și descurajează altele, îi spun copilului când trebuie să mănânce, când trebuie să se îmbrace gros etc. - copiii, începând să cunoască ce le place și ce la displace părinților lor ajung să-și ajusteze comportamentul în mod adecvat. Cu alte cuvinte, căutând aprobarea părinților, copiii le respectă acestora dorințele și sfaturile.

Cel de-al doilea mecanism, modelarea, cuprinde capacitatea copiilor de a observa felul în care părinții lor se comportă și de a copia acest comportament încă de la o vârstă fragedă. Printre detaliile pe care un copil și le poate asuma observându-le la părinți se află și ticurile verbale sau comportamentale, punctualitatea, agresivitatea sau pasivitatea, felul în care unul dintre părinți conduce etc. Oliver James face aici referire la felul în care el conduce fără să ia în serios majoritatea regulilor, cu o viteză mai mare decât cea legală, fără centură, iar toate acestea sunt comportamente învățare de la tatăl său, dar și comportamente pe care acum, copiii lui le pot observa și alege să le repete. Cu toate acestea, soția autorului respectă și ultima virgulă din lege, oferindu-le copiilor un exemplu mult mai bun, adăugând tiparelor relaționale dintre membrii familiei, un comportament ce poate influența la rândul său viitoarele generații, în bine.

Identificarea, ultimul mecanism dintre cele trei, se petrece atunci când un copil experimentează un aspect oarecare al părintelui ca fiind parte din el însuși.Copilul preia felul în care este părintele, făcându-l unul și același lucru cu propriul sine.

Identificarea are la bază dorința copilului de a se comporta precum părintele pentru a-l face pe acesta să se simtă bine și pentru a nu-i cauza un disconfort. Pe scurt, identificarea are la bază iubirea, dorința copilului de a se comporta exact la fel ca cel pe care îl iubește. Pe de altă parte, dacă la baza identificării stă frica, copilul alege să copieze comportamentul părintelui pentru a evita experiențe neplăcute cum ar fi criticile, pedepsele sau violența fizică. Identificarea cu agresorul este o modalitate de a-l pacifica.

„Nu ți-e scris în gene” cuprinde și explicații legate de gemeni și motivele pentru care aceștia au comportamente atât de asemănătoare, iar aceste motive nu se află în ADN-ul lor. Conform cercetărilor făcute de autor și a privirilor atente aruncate asupra unor studii despre gemeni, Oliver James amintește faptul că gemenii, chiar și cei despărțiți la un moment dat, dacă s-au aflat împreună în primii ani de viață, tratamentul în cea mai mare parte identic i-a făcut asemănători în ceea ce privește felul lor de a fi. Unul dintre exemplele oferite în această situație pornește de la abuzurile sexuale sau emoționale care, conform studiilor realizate în acest sens, pot provoca ulterior schizofrenia. S-a observat că, în cazurile în care numai un geamăn a fost abuzat, este mult mai probabil ca numai acesta să dezvolte probleme la vârsta adultă. Există dovezi care indică același lucru și în cazul ADHD, acesta fiind mai probabil să apară la geamănul în cazul căruia implicarea parentală a fost mai scăzută.

Pe lângă toate acestea, Oliver James mai povestește și despre rolurile de gen și cum sunt ele stabilite prin plantarea anumitor idei în capul copiilor și prin încurajarea anumitor activități în cazul fetelor și a altor activități în cazul băieților - dar nu cred că asta mai e o informație nouă. Un plus important al cărții, din punctul meu de vedere, pe lângă multitudinea de exemple personale și a studiilor menționate pe parcursul lecturii, studii ce pot fi găsite la finalul cărții, sunt soluțiile. Da. La finalul fiecărui capitol există soluții sau mai bine spus exerciții, ce pot ajuta cititorul să-și înțeleagă mai bine proveniența comportamentului și să lucreze la propria dezvoltare personală. Așa că...

Lectură plăcută! :)