„Nopți albe. Jurnal de călătorie în Egipt” de Oana Păun

Orașul e făcut din două părți. Și fiecare din părți e formată din ore: orele în care te încrunți și orele în care zâmbești. Acum suntem în orele de zâmbit, care încep când apune soarele. Când soarele se hotărăște să nu ne mai chinuie cu căldura lui, totul devine suportabil. Pe măsură ce orele de zâmbit înaintează, se înserează și, la un moment dat, ne culcăm. Așa se face că ne culcăm zâmbind și, din inerție, înainte de a redescoperi canicula, praful, claxoanele, vârtejul nebun al orașului nebun, ne trezim tot zâmbind.

„Nopți albe. Jurnal de călătorie în Egipt” este povestea unei tinere absolvente a secției de arabă de la Universitatea din București. Oana, dornică să descopere Egiptul, aplică în anul universitar 2000-2001 pentru o bursă de studiu în Cairo, bursă de care urmează să se bucure timp de nouă luni alături de alte câteva studente de la diferite specializări.

Dincolo de atât de multele diferențe dintre noi, nu suntem decât niște fete plecate într-o mare călătorie și asta ne apropie mai mult decât ne depărtează orice deosebire.

Și încă ce călătorie! 

Așa cum probabil mulți dintre voi știți, studierea unei limbi străine sau a unei culturi diferite, cel mai bine se face în locul de care aparțin acestea. Cu toate astea, acest tip de scenariu este de cele mai multe ori imposibil sau foarte greu de realizat, așa că studiul se face în instituțiile de învățământ sau pe cont propriu, ca apoi, ajuns în țara a cărei limbă ai studiat-o, să realizezi că ce știi tu este doar o mică parte din complexitatea țării respective și că ușurința cu care îi înțelegeai pe cei care vorbeau limba străină rar și clar, nu se mai aplică. Prin astfel de momente trece și Oana. Cu toate că a studiat araba, știe bine teoria și o folosește încrezătoare în România, odată ajunsă în Egipt parcă are loc și o schimbare în toate cunoștințele pe care tânăra le deține. Localnicii vorbesc în ritmul lor, cu mult diferit de cel cu care era ea obișnuită, iar obiceiurile și regulile de care trebuie să țină cont sunt de cele mai multe ori informații noi pe care le află abia după lungi momente de confuzie.  

Cât de diferit pot vorbi oamenii aceeași limbă!

Mi-a plăcut mult de tot felul în care Oana Păun a povestit experiența ei încărcată de curiozitățile localnicilor și ale tinerelor, zilele dedicate descoperirii orașului în care au fost cazate și nu în ultimul rând, felul în care a evoluat prietenia ei cu celelalte studente. Cu toate că nu a existat o chimie încă de la început, fetele au reușit să-și acorde timpul necesar pentru a se cunoaște mai bine, ca în timp să se poată bucura împreună de aventurile ce urmau să vină. 

În același timp, în perioada petrecută în Egipt, fetele învață să fie atente la propunerile celor cu care au ocazia să se întâlnească, de la vânzători până la studenți sau adulți care par foarte bine intenționați, până când propunerile lor sunt disecate cu un mai mare simț al răspunderii. Cu ajutorul internetului și al diferitelor aplicații ce oferă informații despre locurile vizitate, tinerele încep să se integreze și să recunoască mai rapid oamenii în care pot avea încredere. 

Afară, într-adevăr, dincolo de tulpinile groase ale bananierilor, care împreună formează coloanele unui palat fără ferestre, zeul-soare ne așteaptă zâmbind atotștiutor.

Jurnalul de călătorie al Oanei Păun este o lectură plăcută și interesantă în același timp. Recomandată poate cu precădere studenților secției de arabă, pentru că ei se pot regăsi cel mai ușor în rândurile acestei cărți, sunt convinsă că oricine se poate bucura de călătoria în Egipt văzută prin ochii unor tinere entuziasmate și curioase. Piramide, umor, prietenie, studiu, cumpărături, schimbări, mâncare delicioasă, muzică deosebită și mulți alți factori, alcătuiesc o experiență ce-l face pe cititorul să viseze neîncetat la o excursie în frumoasa țară arabă. 

Lectură plăcută!