„Stabilit în România” de Nigel Shakespear
În cei 45 de ani de comunism, românii și-au păstrat identitatea în sânul familiei. Au rămas ce erau de fapt, o insulă română în regiunea balcanică; o țară foarte bogată, plină de materii prime, energie, cu o natură minunată și o cultură proprie, bucătărie proprie, limbă proprie, istorie proprie. Au înclinații artistice. Sunt buni muzicieni, arhitecți... românii sunt un grup foarte special de oameni. (...) Puteam vedea de atunci, când intram în mediul lor privat, că arătau complet diferit de acea Coree de Nord care se vedea pe străzi. Acasă aveau cărți frumoase, făceau serate, aveau discuții și prieteni. Și țineau legătura între ei. Cultura română e foarte bogată și mă bucur tare mult că nu s-a schimbat.
De ce recomand această carte? Pentru că sunt mult prea mulți tineri care consideră că România este cel mai rău loc de pe planetă și nici măcar nu mă refer la cei care spun asta în glumă sau cei care exagerează ca să se facă mai bine înțeleși. Nu, mă refer la cei care abia și-au terminat studiile și vor să plece în străinătate pentru că acolo „știu” că o să le fie mai bine - sau doar că o să câștige mai mult. De aici îi scot pe cei foarte buni, cei care știu că nivelul lor este mult peste ce le poate oferi țara asta în momentul de față - sigur, asta e de înțeles. Mai pe scurt, de ce pleacă tinerii care ar putea să rămână? Pentru că ăsta e mesajul pe care îl primesc, pentru că oriunde pare să fie mai bine decât aici.
Nu de mult, într-un context educațional, o stimabilă doamnă povestea despre cum imaginea românilor este foarte proastă în străinătate pentru că așa ne-o facem singuri, pentru că promovăm numai părțile negative ale României. Această idee se regăsește de foarte multe ori în cartea „Stabilit în România”, carte alcătuită din mai multe interviuri luate străinilor stabiliți la noi. Majoritatea dintre aceștia amintesc faptul că românii nu își apreciază cultura, crezând mereu că iarba vecinului e mai verde. De exemplu, venit din Austria în București, Walter Friedl, a dat de locuri mai moderne decât multe din Viena. Acesta vorbește despre vinurile românești și despre refuzul românilor de a le consuma, înlocuindu-le cu vinuri franțuzești, în timp ce francezii se bucură de vinurile românești, considerându-le vinuri de cea mai bună calitate. Ăstea este doar un exemplu întâlnit în carte, urmând să se adune multe de acest fel.
Nu vă gândiți că acest buchet de interviuri colorează România în nuanțe de roz și încearcă să-i ascundă minusurile sub preș. Nici vorbă! Chiar și așa, consider că este o carte ce trebuie citită de cât mai mulți români, sperând să-i ajute pe aceștia să mai observe și părțile bune ale culturii din care fac parte.
Pot să fie și cei mai duri critici la adresa lor înșiși. Românii se acuză „de lipsă de civilizație și respect, de manifestare a frustrărilor, de o lume a exceselor”. Ei singuri se denigrează, ca acel român care scria pe Trip Advisor că bulgarii ar fi „un pic mai civilizați și mai descuiați la minte decât noi”.
Se amintește de birocrația dureroasă cu care ne confruntăm, de ignoranța cu care alegem să cumpărăm produse din afară, de greutatea cu care înțelegem motivele pentru care străinii vin și se stabilesc la noi, dar se menționează și cât de importantă este familia pentru noi, cât de impresionantă este legătura pe care unii o mai au cu pământul (în străinătate alimentele părând parcă să vină numai din supermarket), cât de frumos sărbătorim Crăciunul sau Paștele, cât suntem de ospitalieri etc.
Unul dintre lucrurile care mă enervează într-adevăr este că, ori de câte ori de scrie un articol despre România în presa străină - sau în 90% din cazuri - este unul critic. Îmi amintesc un articol din New York Times. Era despre romii din România, că mulți dintre ei trăiesc iarna în gurile de canalizare pentru că acolo le e cald și ies afară la aer numai noaptea, ca să poată să se apuce de furat. M-am întrebat cum poate să fie acesta un articol despre viața din București? Este atât de nedrept! Mi-ar fi plăcut să fiu jurnalist la un ziar românesc și să trimit o echipă de reporteri buni pe o stradă din Harlem cunoscută pentru droguri și prostituție. Aș putea scrie un articol despre New York care ar dezvălui ce oraș oribil e, plin de prostituate, de traficanți de droguri și criminali, unde sirenele urlă toată noaptea - și oamenii vor avea impresia că așa e tot New York-ul.
Citatul de mai sus mi-a amintit de un subiect pe care l-am mai subliniat și în altă recenzie, anume generalizarea. Asta nu cred că e o boală a românilor, dar nu strică să ne mai amintim din când în când că generalizarea nu este bună în majoritatea ocaziilor în care apare.
„Stabilit în România” este o carte care ne amintește de lucrurile frumoase, specifice românilor, de punctele noastre tari și de punctele noastre slabe, dar cel mai important, ne amintește că schimbarea în mai bine nu o să pice din cer, că fiecare ar trebui să contribuim la această schimbare în mai bine și că scuzele pentru care nu o facem sunt întotdeauna mai ușor de găsit, dar nu ne ajută în niciun fel să progresăm. Pentru că toți vrem o țară ca afară, dar puțini suntem dispuși să ne schimbăm obiceiurile mai puțin... acceptate în străinătate - vezi păreri despre legea antifumat. :)
Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria BELETRISTICĂ.
Comentarii
Trimiteți un comentariu