„Să mâncăm etic” de Gary L. Francione și Anna Charlton
Dedicăm această carte celor aproximativ 57 de miliarde de animale terestre și un trilion de animale acvatice pe care oamenii le vor consuma în decursul anului următor.
Atât de multă suferință.
Atât de multă moarte.
Toate, atât de inutile.
Toate, atât de condamnabile.
În urmă cu aproximativ un an de zile, datorită unei recomandări, am vizionat documentarul „Before the Flood”. Nenumăratele discuții despre încălzirea globală au dus la un moment dat la o anumită discuție despre felul în care animalele pe care le mâncăm afectează mediul înconjurător mai mult decât orice altceva. Am regăsit această idee și în alte documentare, cărți și articole ce tratează aceeași temă. Am găsit această idee și în cartea „Să mâncăm etic”.
Pe scurt, Gary L. Francione și Anna Charlton încearcă să distrugă miturile care înconjoară stilul de viață vegan - în această carte punându-se accentul doar pe alimentație, restul produselor care fac parte din viața noastră și nu sunt vegane, fiind lăsate pentru altă discuție. Să fii vegan înseamnă să refuzi din motive etice să consumi produse de origine animală. În comparație cu „să fii vegetarian”, un stil de viață vegan exclude toate produsele al căror rezultat final este obținut prin rănirea sub orice formă a animalelor - îmbrăcăminte, produse cosmetice etc.
Autorii cărții „Să mâncăm etic” (titlul original fiind „Eat like you care”, if you know what I mean), se bazează pe două principii: oamenii au obligația de a nu le produce animalelor suferințe inutile și chiar dacă animalele contează din punct de vedere moral, oamenii contează mai mult. Pentru clarificarea acestor două principii, ni se dau și exemple. Michael Vick, un fotbalist american, a fost implicat într-o afacere cu lupte de câini, finanțându-le și luând parte la acestea. Mai mult, atunci când nu era mulțumit de felul în care luptă anumiți câini, omora el însuși câțiva. După aflarea acestei știri, oamenii au fost revoltați, fiindu-le încă imposibil să-l ierte pe Vick. În comparație cu această întâmplare, ni se propune să găsim diferențe între ceea ce a făcut Michael Vick și alegerea de a consuma produse de origine animală. Fiind clar că produsele de origine animală nu-i sunt necesare omului, toate beneficiile primite din consumarea acestora putând fi obținute din alte surse, s-a ajuns la concluzia că alegerea de a le consuma este legată doar de plăcerea omului. De ce mănâncă omul produse de origine animală? Pentru că îi plac. De ce organiza Michael Vick lupte de câini? Pentru că îi făcea plăcere să le privească.
Având la baza cele două principii menționate anterior, cartea de față răspunde la întrebări ce reprezintă scuze pe care omul le folosește pentru a continua să consume produse de origine animală. De la scuza conform căreia, în lipsa consumului de carne, lapte și ouă nu mai avem de unde să ne luăm proteinele, aportul suficient de calciu sau iod, la scuzele extrase din idei religioase, până la cele care susțin că omul nu se poate schimba sau că putem, în loc să renunțăm la produsele de origine animală, să tratăm animalele mai bine până în momentul în care urmează să le sacrificăm sau să ne folosim de produsele oferite de acestea. Prin explicații clare și blând prezentate, toate aceste motive sunt distruse, arătându-ni-se că pentru oricare dintre aceste probleme fictive, există soluții, important e doar să vrem să le căutăm. Cu alte cuvinte, cartea încearcă să-și educe cititorii să aleagă varianta corectă, nu varianta ușoară.
Tot în această carte este scos în evidență și felul în care proteinele vegetale și apa sunt folosite într-un mod ineficient pentru susținerea alimentației de origine animală. Conform unui studiu realizat de David și Marcia Pimentel, un kilogram de proteină animală necesită de aproximativ 100 de ori mai multă apă decât un kilogram de proteine din cereale; mai exact, un kilogram de carne de vită are nevoie de 15.415 de litri de apă etc. În comparație, un kilogram de mere are nevoie de 822 de litri de apă.
Organizația pentru Alimentație și Agricultură din cadrul Organizației Națiunilor Unite a afirmat că industria creșterii animalelor eliberează în atmosferă mai multe gaze care duc la efectul de seră și care sunt asociate în mod direct cu încălzirea globală decât o face arderea combustibilului fosil utilizat în transporturi.
(pentru cine dorește această idee explicată mai pe larg, recomand documentarul „Cowspiracy”)
În caz că vă tentează adoptarea unui stil de viață vegan și încă mai aveți anumite dubii, recomand cartea „Să mâncăm etic”! Iar în caz că nu vreți să renunțați la consumul de produse de origine animală, vă recomand aceeași carte! Înainte să vă amintiți de prietenul X care a vrut să devină vegan și s-a îmbolnăvit, amintiți-vă și de prietenii Y și Z, care consumă carne, ouă și lapte, au diabet, au cancer etc. Aceasta este una dintre scuzele abordate în carte, dorind să transforme consumul produselor de origine animală în ceva necesar omului. Ei bine, nimic mai fals. :)
Vă mai amintiți al doilea principiu de la care pleacă autorii cărții? Chiar dacă animalele contează din punct de vedere moral, oamenii contează mai mult. Mi se pare foarte important de subliniat acest principiu pentru a nu se înțelege că această carte sau veganismul în general, dorește să spună că animalele ar trebui considerate mai importante decât oamenii. Desigur că nu. Așa cum se menționează și în „Să mâncăm etic”, în cazuri extreme, rănirea animalelor poate deveni necesară. Printre exemplele date în carte se află situația în care un om este pe o insulă pustie alături de un animal pe care evident va trebui să îl mănânce, pentru a supraviețui. Un alt exemplu ar fi situația în care o casa este în flăcări și în interiorul ei se află un om și un animal; în cazul în care nu pot fi salvați amândoi, evident că omul o să aibă prioritate. Un ultim exemplu este situația în care un animal atacă un om, iar sigura soluție de scăpare este rănirea animalului respectiv. Cam de acest grad sunt situațiile în care omul poate să rănească un animal pentru că se află într-o situație extremă care nu îi dă de ales. Situația extremă nu este reprezentată niciodată de „mi-e poftă”, „mi-e lene”, „e mai ușor” sau orice alte motive care stau în calea unui stil de viață vegan.
Este important să ținem minte că animalele pot simți durerea, iar orice ființă care simte durere are interesul de a nu o mai simți. Nu este important dacă animalul simte durerea în același fel în care o simte și omul, până la urmă nu știm nici dacă toți oamenii simt durerea în același fel, iar clar este că toți oamenii au interesul de a nu resimți durerea. Obligația noastră morală nu depinde de caracterul similar al experienței; ea depinde numai de caracterul similar al interesului.
Dacă doriți mai multe informații pe această temă, eu recomand cu drag „Să mâncăm etic”!
P.S. Eat like you care! ;)
Recenzie sponsorizată de librăria online, Libris. Pentru o excursie printr-o gamă variată de cărți, alături de ultimele noutăți și oferte atrăgătoare, intrați pe site-ul lor unde veți găsi și mii de cărți în limba engleză.
Cartea acestei luni o puteți găsi în categoria SĂNĂTATE.
Comentarii
Trimiteți un comentariu